Bucureștiul, invadat de spanioli!** Athletic Bilbao – Atletico Madrid, finala Europa League de pe Național Arena
Bilbao s-a calificat după 35 de ani într-o finală europeană. Llorente a fost omul meciului, cu un gol și două pase decisive
Fernando Llorente este omul anului în Țara Bascilor! Atacantul lui Athletic Bilbao a marcat un gol și a reușit două pase decisive aseară, în semifinala cu Sporting Lisabona, câștigată cu 3-1 de echipa spaniolă. Bilbao s-a calificat după 35 de ani într-o finală europeană, iar bascii vor invada Bucureștiul pe 9 mai.
Fără trofeu european în istoria de 114 ani a clubului, Bilbao era la un singur pas de finala Europa League de la București. Bascii erau însă obligați să o atace încă din start pe Sporting în fața celor 40.000 de suporteri care promiteau o atmosferă senzațională. Împinși de la spate de vulcanul de pe „San Mames”, gazdele s-au năpustit în atac, iar golul a venit repede. „Pivotul” Llorente i-a pasat ideal lui Susaeta, care a deschis scorul în minutul 17, cu un șut care a mușcat pământul în fața lui Rui Patricio.
Deși era calificată, Bilbao a continuat să atace și doar ratările monumentale ale lui Gomez și Llorente din careul mic au iertat-o pe Sporting. Ocaziile s-au răzbunat imediat, iar lusitanii au egalat cu un minut înainte de pauză prin golgheterul Van Wolfswinkel și finala părea departe pentru Bilbao. Dar bascii și-au revenit instantaneu și la ultima fază a primei reprize Gomez a făcut 2-1, după un nou assist al lui Llorente. Lupta pentru calificare era redeschisă!
Llorente, zeu pe „San Mames”
După un început fulminant în repriza a doua, în care ambele echipe au lovit bara, ritmul a scăzut. Treptat, prudența a început să pună stăpânire pe „lei”, iar ultima jumătate de oră a meciului a părut o copie la indigo a duelului de miercuri dintre Real și Bayern: o dominație sterilă a lui Bilbao și puține faze de poartă. În minutul 88, când toată lumea aștepta prelungirile, eroul Llorente și-a desăvârșit meciul perfect cu un gol din careul mic, care a trimis-o pe Bilbao în finala din 9 mai, de la București.
În sezonul 1976-1977, Bilbao a pierdut finala Cupei UEFA în fața lui Juventus
Athletic Bilbao – Sporting 3-1 (Susaeta min 17, Ibai Gomez min 45+1, Llorente 88/ Wolfswinkel min 44) (în tur 2-4)
Min. 90+6 Final de meci! Athletic Bilbao se califică în finala de la București
Min. 90+5⇔ Xandao este avertizat
Min. 90+3 ⇔ Toquero a intrat în locul lui Ibai Gomez
Min. 90+2 Șutul lui Jeffren este reținut de Iraisoz
Min. 90 ⇔ Ekiza intră în locul lui Muniain
Min. 88 Gooolll Athletic! Centrarea lui Ibai Gomez este deviată excelent în poartă de Llorente. Acesta poate fi golul care o duce pe Bilbao în finala de la București
Min. 83 ⇔ Carrillo a intrat în locul lui Andre Martins la Sporting
Min. 76⇔ Ibai Gomez este avertizat pentru o simulare
Min. 75 Din nou lovitura de cap a lui Llorente este respinsă în ultima clipă de un fundaș al celor de la Sporting
Min. 70 Lovitura de cap a lui Llorente este reținută de portarul lui Sporting
Min. 68 Șutul de la mare distanță al lui Iturraspe este reținut fără probleme de Patricio
Min. 63 ⇔ Iese Pereirinha și intră Jeffren Suarez la Sporting
Min. 55 Șutul de la 30 de metri trimis de Insua lovește stâlpul din dreapta porții lui Iraisoz
Min. 54⇔ Amorebieta primește primul galben al acestui meci
Min. 52 Încă o mare ocazie pentru gazde, Llorente trimite cu capul în bara porții celor de la Sporting
Min. 51 Șutul lui Susaeta este respins în extremis de Patricio
Min. 46 ⇔ Daniel Carrico a intrat în locul lui Fernadez la Sporting
Min. 46 A început repriza secundă
Min. 45+2 Final de primă repriză
Min. 45+1 Gooolll Athletic! Llorente îi pasează decisiv lui Ibai Gomez care marchează în poarta celor de la Sporting. La acest scor se joacă prelungiri
Min. 44 Gooolll Sporting! Wolfswinkel reușește egalarea cu un șut plasat din interiorul careului
Min. 41 Încă o mare ocazie pentru Athletic! Llorente trage din voleu, Patricio respinge în corner
Min. 40 Ibai Gomez ratează o șansă imensă de majorare a avantajului după ce nu ajunge la o centrare în careul de șase metri
Min. 33 Iraisoz respinge lovitura de cap a lui Polga
Min. 30 Ibai Gomez trimite în poarta lui Patricio, însă de la margine s-a ridicat fanionul și golul este anulat
Min. 26 Insua trimite o centrare în careul celor de la Athletic, Iraisoz reține fără probleme
Min. 21 Mare ocazie de egalare pentru Sporting! Pereirinha reia peste poarta lui Iraisoz
Min. 20 Șutul lui Capel este blocat de un fundaș
Min. 17 Gooolll Athletic! Susaeta reia în poarta celor de la Sporting după un balon așezat excelent de Llorente
Min. 16 Șutul lui Ibai Gomez este prins de Patricio
Min. 13 Llorente se întoarce bine pe lângă un adversar, cade după un contact cu fundașul advers, arbitrul lasă jocul să continue
Min. 11 Martins blochează excelent șutul lui Muniain
Min. 9 Llorente are prima ocazie pentru gazde, însă acesta trage în blocajul unui fundaș și Patricio reține
Min. 8 Fernandez șutează din lovitură liberă, mingea se duce peste poarta lui Athletic
Min. 6 Iraisoz reține lovitura de cap a lui Pereirinha
Min. 4 Insua este blocat de Javi Martinez
Min. 1 A început partida
Athletic (4-3-3): Gorka Iraisoz – Iraola, Javi Martinez, Amorebieta, Aurtenetxe – Ander Herrera, Iturraspe, Muniain – Susaeta, Llorente, Ibai Gomez
Rezerve: Raul, San Jose, Ekiza, Inigo Perez, Toquero, David Lopez, Gabilondo
Antrenor Marcelo Bielsa
Sporting (4-3-3): Rui Patricio – Joao Pereira, Polga, Xandao, Insua – Andre Martins, Schaars, Fernandez – Pereirinha, Van Wolfswinkel, Capel
Rezerve: Tiago, Daniel Carrico, Onyewu, Evaldo, Jeffren Suarez, Carrillo, Diego Rubio
Antrenor: Ricardo Sa Pinto
Echipa lui Siemone s-a calificat în finala de la București, obiectivul declarat al grupării madrilene
Protejată de rezultatul din manșa tur, Atletico s-a cantonat aseară în propria jumătate pe „Mestalla” și a jucat cartea contraatcului. Cea care a și adus reușita superbă a lui Adrian. Echipa lui Simeone se califică în finala de la București, după 5-2 la general cu Valencia.
„Destinația București” a fost mesajul cu care Atletico a pregătit partida tur. Săptămâna trecută, madrilenii au și făcut primul pas spre „Național Arena”, după victoria (4-2) din prima manșă, de pe teren propriu. Drumul putea fi rezolvat mai repede, dar reușita lui Diego Castro, din prelungiri, a ținut „liliecii” în viața. Aseară, pe „Mestalla”, Valencia n-a avut decât cartea atacului și-a folosit-o din primul minut. Presiune constantă, dar fără mari ocazii. Jonas a pus piciorul la reluarea lui Feghouli de la limita careului mare, dar Courtois a fost la post (21), apoi Canales nu l-a putut învinge din unghi pe același goalkeeper belgian (40). Mai mult chiar, în finalul primei reprize, Atletico putea da lovitura pe contraatac, dar Turan a trimis prea slab pentru golgheterul Falcao (41).
Paradoxal, Valencia a luat piciorul de pe accelerație, iar accidentarea lui Canales, printre cei mai buni elevi ai lui Emery, a schimbat totul. Mai curajoasă decât în prima parte, Atletico și-a acontat definitiv biletul de București odată cu reluarea superbă a lui Adrian, de 1-0. Nervii au cedat pe final, Tiago va rata finala, pentru o palmă aplicată lui Soldado, dar Atletico și-a atins obiectivul. Adică destinația.
11 goluri a marcat Adrian în acest sezon de Europa League (inclusiv în preliminarii). Doar Huntelaar a înscris mai multe goluri (14)
Valencia – Atletico Madrid 0-1 (Adrian Lopez min 60) (în tur 2-4)
Min. 90+3 Final de meci! Atletico Madrid obține calificarea în finala de la București
Min. 86⇔ Aduriz este avertizat
Min. 84 ⇔ Intră Koke în locul lui Diego la Atletico
Min. 79⇔ Jordi Alba este avertizat
Min. 79⇔ Soldado este avertizat
Min. 78⇔ Tiago este eliminat
Min. 74 ⇔ Intră Salvio și iese Arda Turan la Atletico
Min. 68 ⇔ Intră Costa și ieste Parejo la Valencia
Min. 60 Gooolll Atletico! Adrian Lopez reușește să înscrie după pasa lui Diego
Min. 59 ⇔ Mathieu intră în locul lui Canales la Valencia
Min. 57 ⇔ Jonas este înlocuit de Aduriz la Valencia
Min. 46 ⇔ A intrat Gabi și a ieșit Mario Suarez la Atletico
Min. 46 A început repriza secundă
Min. 45+1 Final de primă repriză
Min. 36⇔ Courtois primește primul galben al meciului
Min. 14 Arda Turan trage de la distanță, mingea se duce pe lângă poartă
Min. 1 A început partida
Valencia (4-2-3-1): Diego Alves – Barragan, Rami, Ricardo Costa, Jordi Alba – Albelda, Parejo – Feghouli, Jonas, Canales – Soldado
Rezerve: Guaita, Maduro, Victor Ruiz, Mathieu, Costa, Aduriz, Piatti
Antrenor: Unai Emery
Atletico Madrid (4-2-3-1): Courtois – Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis – Mario Suarez, Tiago – Arda Turan, Adrian Lopez, Diego – Falcao.
Rezerve: Sergio Asenjo, Alvaro Dominguez, Perea, Gabi, Koke, Salvio, Pedro Martin
Antrenor: Diego Simeone