Budescu a copiat discursul lui Șumudică. Cel mai bun jucător al Astrei acuză: „Probabil că am deranjat că am ieșit din grupe”
Constantin Budescu a fost omul de care s-au legat speranțele Astrei la o calificare istorică în optimile Europa League, dar decarul campioanei nu a prins cea mai bună zi în returul din Belgia.
La finalul meciului, „Budi” a preluat discursul lui Marius Șumudică, a acuzat din nou arbitrajul și consideră că Astra a deranjat atunci când a ieșit din grupele competiției: „Ne-am calmat. Ce să facem? Am făcut un meci destul de bun, meritam să ne calificăm, dar nu am reușit. Probabil că am deranjat că am ieșit din grupe. Avem o situație delicată în campioant și trebuie să ne concerntrăm acolo. Știam ce ne așteaptă, pentru că am văzut și ce s-a întâmpat la meciul de acasă și ne așteptam și aici să se întâmple aici. Suntem prea mici și deranjăm. A fost o vreme foarte urâtă, ploua…Probabil că l-a ajutat și vântul la gol. Mergem mai departe și ne axăm pe campionat.
Și de această dată am avut ocaziile mai mari, dar nu ne-am calificat. Nu ne-a surprins cu nimic Genk, nici în tur nici aici”, a spus Budescu, la Dolce Sport.