Astra Giurgiu a obținut prima victorie în Europa League, echipa lui Oleg Protasov reușind să învingă pe Dinamo Zagreb. Autorul unicului gol al partidei a fost marcat de Bukari, atacantul ghanez marcând în minutul 50.
Bukari spune că echipa a intrat pe teren cu gândul la victorie și a încercat să se revanșeze după meciul tur atunci când a pierdut cu 1-5.
„A fost foarte important că am înscris. Vremea a fost dificilă, a fost greu și terenul, dar mă bucur că am obținut victoria și că am marcat. Am învățat din greșelile din primul meci și ne-am adaptat mai bine la adversar. Știam că trebuie să ne ridicăm la nivelul competiției și am intrat pe teren cu gândul la victorie.
Sper că această victorie ne va ajuta la moral și va îmbunătăți atmosfera la echipă. Ne putem bate la titlu”, a declarat Bukari la DigiSport.
Astra Giurgiu a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Dinamo Zagreb, în etapa a V-a a grupei D a Ligii Europa, rezultat în urma căruia croații au ratat și ei calificarea în 16-imile de finală ale competiției.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Bukari, în minutul 50. Atacantul Astrei a reluat balonul cu capul din cădere de la 5 metri, după o centrare din partea dreaptă a lui Seto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER