„Câinii” i-au scos!** Voi?
Moldovenii credeau că sunt cap de serie, dar pentru că meciul dintre Anorthosis și Dila Gori a fost suspendat, Vasluiul a sărit în urna celor fără coeficient
Norocul nu este tocmai prieten cu moldovenii lui Porumboiu, iar acest lucru este clar după evenimentele ce au precedat tragerea la sorți pentru play-off-ul Europa League. Cu o seară înainte de a fi aranjate urnele la Nyon, moldovenii erau cap de serie, însă meciul dintre Anorthosis și Dila Gori a fost suspendat în minutul 83 din cauză că fanii ciprioților, nemulțumiți de eliminarea echipei lor, au intrat pe teren. UEFA nu a judecat la cald, iar în urnele capilor de serie a rămas Anorthosis (cel mai probabil până meciul va fi tranșat la masa verde, iar apoi Gori se va bucura de acest beneficiu). Astfel, lui Porumboiu nu i-a rămas decât să facă haz de necaz: „M-am culcat cap de serie și m-am trezit cu Inter pe cap”. Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu, fostul internațional român care va avea ocazia să-și vadă socrii în tribună la meciul tur, de la Piatra-Neamț: „Soția mea e din oraș, socrii mei sunt acolo, ar fi ca și cum m-aș duce acasă. Sper să pot și eu să joc, pentru mine ar fi pentru prima oară când vin acasă să joc în cupele europene împotriva unei echipe din România. Chiar m-am ferit să joc împotriva echipelor românești în fazele eliminatorii, dar se pare că de ceea ce ți-e frică nu scapi”.
Încă șase dueluri cu românii
În decursul istoriei lor, cei de la Inter au mai jucat de șase ori în cupele europene cu formații din România. Craiova și Dinamo au fost eliminate în Cupa Campionilor, iar Rapid, Sportul și Brașov au avut aceeași soartă în Cupa UEFA. Totuși, „câinii” au fost singurii care i-au eliminat pe italieni, în 1981, tot în Cupa UEFA, asta după ce au terminat la egalitate la Milano și au învins la București.
Sunt fericit că am căzut cu Inter, le-am spus tuturor că vom pica cu ei. Chivu trebuie să ne cinstească, l-am adus acasă, la socri. Noi jucăm meciuri oficiale cu echipe importante, nu ca alții
Adrian Porumboiu, finanțator Vaslui
Eu am fost responsabil cu pasele de gol la meciul cu Inter, acum sper ca Sânmărtean să fie la fel de inspirat ca mine în 1981
Cornel Țâlnar, fost mijlocaș Dinamo
650 milioane de euro este valoare estimată a averii familiei Moratti, în timp ce Adrian Porumboiu, conform Forbes, deține o avere 150 de milioane
Meciurile oficiale ale echipelor românești cu Inter
Cupa Campionilor, turul 2
11.11.1964 Milano: INTER – DINAMO 6-0
03.12.1964 București: DINAMO – INTER MILANO 0-1
Cupa Campionilor, turul 1
17.09.1980 Milano: INTER – „U” CRAIOVA 2-0
01.10.1980 Craiova: „U” CRAIOVA – INTER 1-1
Cupa UEFA, turul 2
21.10.1981 Milano: INTER – DINAMO 1-1
04.11.1981 București: DINAMO – INTER 3-2
Cupa UEFA, turul 1
20.09.1984 București: SPORTUL STUDENȚESC – INTER 1-0
03.10.1984 Milano: INTER – SPORTUL STUDENȚESC 2-0
Cupa UEFA, turul 1
15.09.1993 Milano: INTER – RAPID 3-1
29.09.1993 București: RAPID – INTER 0-2
Cupa UEFA, turul 1
20.09.2001 Trieste: INTER – FC BRAȘOV 3-0
27.09.2001 Brașov: FC BRAȘOV – INTER 0-3