„Calificarea e un miraj! Acum va fi mult mai dur”** Romanii plâng pe umerii lui Reja: ce scrie presa din Italia

Lazio a fost blocată la Piatra Neamț, după un meci mare făcut de Sânmărtean și ai lui. Italienii au meci greu în ultima etapă, cu Sporting, iar Hizo și compania depind doar de ei. Italienii plâng pe umerii lui Reja: „Calificarea e un miraj”, titrează Gazzetta dello sport, în timp ce Corriere dello sport notează: „Acum va fi mult mai dur”

Gazzetta dello sport: „Lazio a fost blocată de Vaslui! Calificarea va fi un miraj”

Corriere dello sport: „Acum va fi mult mai dur”

FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, joi, la Piatra Neamț, în compania formației italiene Lazio Roma, în etapa a cincea a grupei D a Ligii Europa, elevii lui Viorel Hizo păstrând șanse pentru calificarea în 16-imile competiției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici – Buhăescu (Jovanovici ’58), Pavlovici, Gladstone (Zmeu ’71), Sânmărtean – Adailton, Temwanjera (Yero Bello ’90). Antrenor: Viorel Hizo.

Lazio Roma: Marchetti – Konko (Kozak ’88), Biava, Diakite, Șt. Radu – Cana – Gonzalez, Hernanes, Lulici (Sculli ’59) – Klose, Cisse (Rocchi ’71). Antrenor: Eduardo Reja.

Cartonașe galbene: Temwanjera ‘9, Papp ’22, Gladstone ’32, Jovanovici ’85 / Hernanes ’28, Șt. Radu ’65

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Serbia, avându-l la centru pe Milorad Mazic, ajutat la cele două linii de Milovan Ristic și Igor Radojcic, arbitru de rezervă fiind Milenko Vukadinovic. Asistenții suplimentari au fost Bosko Jovanetic și Vlado Glodjovic.

Fundașul Ștefan Radu a fost căpitanul echipei Lazio la acest meci.

La meciul disputat la Piatra Neamț au asistat aproximativ 10.000 de spectatori. Formația italiană a fost susținută de 150 de suporteri.

În prima repriză, galeria echipei FC Vaslui, formată din aproximativ 5.000 de persoane, a afișat un banner uriaș cu următorul mesaj: „Ca plăieșii din cetatea neamului am luptat și suntem mândri de tot ce am realizat”. Fanii au mai afișat un banner cu mesajul: „1 decembrie 1918 – o zi mare pentru întreaga țară / 1 decembrie 2011 ziua ce ne va duce în primăvară”.

Publicat: 02 12. 2011, 00:25
Actualizat: 02 12. 2011, 00:27