Campioana este aproape lobată în afara Europei:** Inter – CFR Cluj 2-0! Palacio a făcut „dubla” cu două loburi

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER
 


CFR Cluj a pierdut cu 2-0 la Milano, deși Paulo Sergio a gândit o partitură ultra-defensivă. Portughezul l-a scăpat însă din vederi pe Palacio, autor a două goluri de excepție, după ce intrase la începutul meciului în locul lui Milito.

Meciul retur se joacă joi, de la ora 20:00, urmând să fie televizat de ProTV

Clujenii au mers „dopați” moral la Milano. Paulo Sergio le-a adus aminte jucătorilor toată iarna că nu au pierdut niciun meci în toamnă în cele cinci deplasări din Ligă și că au încheiat anul cu o victorie magistrală pe „Teatrul Viselor” (1-0). Cadu și compania au visat frumos și la Milano. Sergio a început meciul defensiv, în speranța că va profita de problemele lui Inter și va reveni la Cluj cu o remiză albă care să o facă favorită înainte de manșa retur. Startul meciului a fost unul care părea că Sergio și-a făcut bine temele.

Jocul s-a aglomerat la mijloc și a fost destul de fragmentat, după mai multe intrări dure de ambele părți. Maah, înlocuitorul lui Sougou, a avut prima șansă de gol, dar, de la 20 de metri, a trimis din voleu la un metru de buturile interiștilor. După accidentarea lui Milito, italienii au arătat mai multă răutate. Golul avea să vină după o greșeală a lui Sepsi. Guarin a recuperat o minge la mijlocul terenului, iar după un contraatac fulger, Palacio, intrat în locul accidentatului Milito, l-a lobat pe Felgueias, profitând și de marcajul larg al lui Rada.

Maah și Rada au trecut pe lângă gol

Șansa clujenilor a venit peste numai două minute, Maah nereușind să trimită balonul spre poartă din numai șase metri. Italienii au presat mai apoi din ce în ce mai tare, iar Kovacic (45) putea să închidă meciul cu un șut perfect de la distanță. În prelungiri, Rada a avut o șansă imensă de gol, șutul său din lovitură liberă de la 18 metri fiind scos de la rădăcina barei de Handanovic. În actul secund, clujenii au arătat că nu mai au regizori în ofensivă după plecările lui Sougou și Bastos și că se mulțumesc cu un eșec la limită. Italienii au forțat, dar Cassano (52, 63) și Palacio (64) au trecut pe lângă gol. CFR a sperat până la capăt, a încercat timid să dea lovitura, dar degeaba. Pentru că Palacio a făcut 2-0 printr-o execuție magistrală: lob perfect, din alergare, peste un Felgueiras neputincios. S-a terminat ca la Amsterdam, s-a cam terminat cu visul calificării.

Milito, accidentat grav la genunchi

Diego Milito a ieșit accidentat după numai șase minute de joc. Acesta a avut un duel mai dur cu francezul Godemeche, după care, în cădere, și-a răsucit genunchiul. În ciuda intervenției medicilor, Milito a fost schimbat, după trei minute de îngrijiri medicale, cu argentinianul Palacio.

Mai aduc un mijlocaș

CFR e aproape să mai perfecteze un transfer. Cu probleme mari în linia mediană, la închidere, acolo unde numai Mureșan, Godemeche și Celestino sunt apți, Sergio a mai cerut întăriri. Iuliu Mureșan a ajuns la un acord verbal cu Jander Ribeiro Santana (24 de ani), care e în ultimele șase luni de contract cu Olhanense. „E și el pe lista noastră, l-am urmărit, vom lua o decizie în cîteva zile”, a declarat Paszkany acum câteva zile. Șeful din Gruia a mai anunțat că echipa sa mai dorește să aducă un atacant, dar foarte probabil această mutare se va perfecta numai la vară.

1.000 de români au fost în tribune

Cadu și compania au avut parte de o susținere puternică la meciul de aseară. Aproximativ 300 de ardeleni din țară au venit la meci, iar în sectorul lor au mai fost prezente alte 700 de persoane ce locuiesc în Italia. Fotbaliștii din Gruia au fost primii care au ieșit la încălzire, numele campioanei României fiind îndelung scandat de fanii din tribune. De notat că la meciul de aseară au asistat undeva la 17.000 de persoane, doar primul inel din cele trei de pe „Giuseppe Meazza” fiind deschis. Istoricul stadion, construit în 1925, are o capacitate de 80.000 de locuri!
 


VEZI MAI JOS DESFĂ‚ȘURAREA MECIULUI ÎN FORMAT LIVE TEXT!

Min 90+3 – FINAL: CFR pierde cu 0-2
Min 90 – Guarin primește de la Alvarez în careu, dar șutul lui se duce în peluză
Min 89 – A Bjelanovic vede galben după o talpă aplicată lui Nagatomo
Min 87
⇔ La Inter, intră Jonathan în locul lui Kovacic
Min 86 – GOL INTER 2-0! Kovacic îi trimite o pasă lungă lui Palacio, care înscrie cu un lob peste Felgueiras
Min 84
⇔ La CFR, intră Bjelanovic în locul lui Rui Pedro
Min 82 – A Mureșan vede galben pentru un fault la Kovacic
Min 79
⇔ La CFR, intră Hora în locul lui Maah
Min 73 ⇔ La Inter, intră Alvarez în locul lui Cassano
Min 70 – A Silvestre vede galben după un fault la Maah
Min 65 – A Maah vede galben
Min 64 – Palacio trage de la 16 metri, iar mingea este deviată
Min 63 – Palacio scapă de jocul la ofsaid al clujenilor și îi pasează la 10 metri lui Cassano, care trage prea slab
Min 59 – Mureșan trage din nou de la distanță, dar nu nimerește ținta nici acum
Min 52 – Cassano trage din careu, cu efect, spre colțul lung, dar mingea se duce alături
Min 46 – Italienii au lovitura de start în repriza secundă
Min 45+4 – Final de primă repriză: CFR este condusă la pauză cu 0-1
Min 45+3 – Rada bate iarăși o lovitură liberă din preajma careului, Handanovic scoate greu de la rădăcina barei
Min 45+2 – Kovacic trage de la 16 metri, puțin pe lângă
Min 45 – Rada execută peste poartă, mult, o lovitură liberă de la 25 de metri
Min 44 – Palacio îi pasează excelent lui Cassano, dar acesta este intimidat de Felgueiras și CFR scapă
Min 39
⇔ Intră Maftei în locul lui Godemeche
Min 37 – Palacio profită de o eroare a clujenilor și încearcă reluarea peste Felgueiras, dar portughezul se opune excelent
Min 36 – Mureșan își încearcă șutul de la mare distanță, dar nu prinde poarta
Min 31 – A Pereira vede primul galben al meciului pentru o talpă aplicată lui Godemeche
Min 29 – După începutul mai bun al CFR-ului, Inter a pus stăpânire pe joc și așteaptă greșelile defensivei clujene, care joacă la ofsaid
Min 22 – Camora centrează pe jos în fața porții, iar Maah ratează reluarea în 6 metri
Min 21 – Mureșan trage din careu cu stângul, departe de țintă
Min 20 – GOL INTER 1-0! Guarin recuperează un balon din picioarele lui Sepsi, îi pasează lui Palacio, care profită de inexactitatea lui rada și îl execută pe Felgueiras cu o „scăriță”
Min 18 – Palacio trage de la distanță, Felgueiras reține fără probleme
Min 16 – Cassano îl deschide excelent în careu pe Cambiasso, acesta recentrează pentru Palacio în fața porții, dar atacantul alunecă și ratează reluarea
Min 10 ⇔ Intră Palacio în locul lui Milito
Min 6 – Milito se accidentează grav la genunchi după un duel cu Godemeche și cere schimbarea
Min 5 – Nagatomo centrează de pe dreapta, dar mingea părăsește terenul
Min 4 – Pe o respingere, Maah reia din vole cu stângul, dar la un metru pe lângă poarta lui Inter
Min 3 – Alvaro Pereira intră criminal la Rui Pedro, dar scapă fără avertisment
Min 2 – Rui Pedro încearcă primul șut pe poarta italienilor, dar ratează execuția
Min 1 – A început partida de la Milano, cu lovitura de start a ceferiștilor!


Echipele de start:

INTER MILANO: Handanovic – Nagatomo, Silvestre, Ranocchia, Pereira – Cambiasso, Kovacic, Gargano – Guarin – Milito, Cassano

Rezerve: Belec, Zanetti, Juan, Jonathan, Alvarez, Benassi, Palacio

CFR CLUJ: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Sepsi – Mureșan, Rada – Godemeche, Maah, Camora – Rui Pedro

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Valente, Hora, Celestino, Păun, Bjelanovic
 

UPDATE 19.20: În ciuda unui sezon mai puțin reușit, Inter este creditată cu cele mai mari șanse la victorie. Casele de pariuri n-au rămas impresionați de jocul etalat de campioana României contra echipelor mari din Europa, iar un succes al CFR-ului primește o cotă de aproximati 7.


CFR a obținut patru victorii și o remiză în meciurile jucate în acest sezon în deplasare, în Liga Campionilor

INTER – CFR, LIVE PE ProTV, de la 22Ș

Tehnicianul Paulo Sergio a umblat la moralul jucătorilor în pregătirea din această iarnă, totul cu un singur scop: victoria cu Inter. Tehnicianul i-a ținut pe jucători o lună în cantonament în Spania, dar perioada a fost dinamică. La jumătatea stagiului de pregătire le-a dat voie lui Cadu și compania să își aducă nevestele sau prietenele în cantonament. În primele opt zile, Sergio a făcut două antrenamente, dar structurate jumătate fizic, jumătate tactic. Apoi a făcut doar un antrenament pe zi, urmat de recuperare în mare, iar după-amiaza jucătorii erau liberi. Sergio a lucrat mult tactic și nu și-a forțat jucătorii în amicale.

„Luptați pentru viitorul vostru!”
Și odată cu apropierea meciului cu Inter, tehnicianul a discutat și mai mult cu jucătorii. Le-a prezentat acestora fazele video cu jocurile în care s-a obținut calificarea în grupele Ligii și de la meciurile cu Braga, Galatasaray și Manchester United. Victoria de pe „Old Trafford” a fost cea mai des menționată de lusitan. „Ați bătut la Manchester, deși nimeni nu ar fi crezut. Aveți încredere în voi, luptați pentru suporteri și pentru viitorul vostru. De ce să nu batem și la Milano?”, a fost mesajul transmis de Sergio. În acest sezon al cupelor europene, CFR nu a pierdut niciun meci în deplasare. Campionii au patru victorii și un egal pe terenurile străine!.


Accidentat la glezna piciorului drept în amicalul cu Malaga B, Kapetanos a făcut ieri o ultimă investigație la Milano. Rezultatul nu a fost favorabil, iar atacantul a fost scos din lot pentru meciul cu Inter

Nu ne este frică de Zanetti sau de Milito. A juca împotriva unor asemenea cluburi, pe asemenea stadioane, este momentul potrivit pentru a ne demonstra valoarea
Nicolas Godemeche, mijlocaș CFR Cluj


Rezultatele CFR-ului din deplasare din acest sezon în Europa
Slovan 2-1
Basel 2-1
Braga 2-0
Galata 1-1
Man. Utd 1-0

Publicat: 15 02. 2013, 00:04
Actualizat: 15 02. 2013, 00:37