Pentru a scoate un rezultat bun joi seară, cu Chelsea, Reghecampf plănuiește să folosească un compartiment de atac cu trio-ul Popa-Chipciu-Tănase în spatele lui Rusescu. Tactica va fi simplă: apărare supraaglomerată și contraatac
Antrenorul Stelei a luat notițe de la Mircea Lucescu, cel care a învins-o pe Chelsea cu 2-1, în grupele Ligii
Nikolic a marcat cu Gaz Metan, dar are șanse mici să prindă un loc de titular joi, contra englezilor
Pintilii pe bancă și Nikolic titular, ca vârf împins. Două mutări prin care Laurențiu Reghecampf a vrut să inducă în eroare eventualii spioni trimiși de Rafa Benitez la meciul de sâmbătă, cu Gaz Metan (3‑0).
Totuși, antrenorul liderului Ligii I are de gând să adopte o altă formulă în meciul de joi, cu londonezii. „Atenție în centru”, avertiza, sâmbătă, Mircea Lucescu, în ProSport. Antrenorul lui Șahtior Donețk, cel care a reușit să învingă Chelsea în grupele Champions League din acest sezon (2-1), atrăgea atenția asupra faptului că Hazard-Mata-Lampard și Oscar sunt cei care, de obicei, fac legea la mijlocul terenului, de la ei plecând majoritatea fazelor de atac.
Doi „distrugători” și trei jucători de contraatac
Reghecampf pare să fi luat notițe de la cel pe care îl consideră a fi cel mai bun antrenor român al tuturor timpurilor. Astfel, autorul „dublei” de sâmbătă seara cu Gaz Metan, Mihai Pintilii, va începe titular contra lui Chelsea, în cuplu cu Bourceanu la mijlocul terenului, cei doi urmând să aibă un rol clar: să distrugă din fașă încercările de construcție ale englezilor. Ei vor forma ultima linie cu profil defensiv a Stelei, pentru că de acolo în „sus” vor fi titularizați numai jucători de atac. Sistemul 4-2-3-1 va avea în componență o a treia linie formată din Adi Popa, Alex Chipciu și Cristian Tănase. Pe lângă apetitul pentru fazele de contraatac, trio-ul va avea rolul de a-l servi cu mingi de gol pe unicul vârf pe care Reghecampf are de gând să-l bage titular: golgheterul Raul Rusescu.
Dacă jucăm cu Chelsea așa cum am făcut-o cu Ajax, eu zic că le dăm 3-0 la București. Sunt foarte puternici, dar sunt lenți și de asta vor fi ușor de bătut Gigi Becali, finanțator Steaua
Titi-taka Steaua!
Faza care a dus la eliminarea portarului Pleșca (85), din meciul Steaua – Gaz Metan (3-0), a fost o adevărată demonstrație de fotbal din partea elevilor lui Laurențiu Reghecampf. Până să fie oprită cu mâna în afara careului de portarul medieșenilor, mingea a fost pasată consecutiv de 14 ori, de opt jucători, în 22 de secunde, pe o distanță de 70 de metri! Finalizarea l-a avut protagonist pe Adi Popa, cel care a șutat spre poartă.
Chelsea combină foarte bine la centrul terenului. Își scoate adversarii din joc cu mare ușurință prin pase scurte și printr-un joc extrem de fluent, dintr-o atingere Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER