Cât de pregătită e acum Arena Națională să găzduiască meciuri la Euro? Ilie Năstase a trecut printr-un adevărat calvar la meciul Steaua – Aalborg: „Am ajuns rău de tot, frate”
- București a fost desemnat astăzi de UEFA să fie printre cele 13 orașe care vor găzdui meciuri la Euro 2020. Pe Arena Națională se vor juca trei meciuri din faza grupelor și o optime de finală, însă capitala României are de făcut eforturi mari pentru a se ridica la nivelul dorit. Însuși stadionul are carențe imense, care trebuie cât mai repede soluționate.
Arena Națională a tras lozul cel mare, urmând a fi gazda a patru meciuri de la cea mai importantă competiție din 2020, însă stadionul și-a arătat încă o dată limitele la partida dintre Steaua și Aalborg, scor 6-0, de joi seară, din Europa League. Deși în cea mai modernă arenă din România s-au investit peste 200 de milioane de euro din banii publici, există o serie de lucruri care nu sunt puse la punct.
Prezent pe cea mai mare arenă din țara noastră cu ocazia partidei campioanei de aseară – meci disputat fără spectatori -, Ilie Năstase a avut mari probleme cu accesul în tribune. Pe lângă acest aspect, fostul mare jucător de tenis a sesizat o serie de alte „defecțiuni” ale stadionului care a înghițit o sumă imensă pentru construcția sa.
„La Arena Națională nu-s camere, nu e nimic! Eu nu le-am văzut. Nici în parcare, nici pe stadion, nicăieri. Vă spun că nu am văzut. Iar liftul din parcare stă pe loc, nu funcționează. Nu e posibil așa ceva. Sunt multe de făcut pentru acest stadion. Am ajuns rău de tot, frate„, a spus Năstase la Sport.ro.
- Inaugurată în septembrie 2011, Arena Națională a creat multe polemici. Gazonul și lipsa locurilor de parcare au fost, în ultimii trei ani, principalele defecte ale stadionului, însă se pare că există o serie de alte lucruri care nu funcționează normal.