Spre sfârșitul lunii ianuarie 2025, FCSB trebuie să meargă în Azerbaidjan pentru meciul cu Qarabag din Europa League. O deplasare lungă, dar și dificilă, având în vedere contextul geopolitic actual. Un specialist în aviație comercială a dat, însă, asigurări, că ruta aleasă de campioană nu implică riscuri.
Cât despre partida propriu-zisă, rezultatul pare să treacă în plan secund. Asta pentru că prezența în barajul care ține loc de șaisprezecimi nu mai poate fi pusă în pericol.
Orașul în care se va disputa meciul programat pe 23 ianuarie, la ora 19:45 se află la mai puțin de 400 de kilometri de zona de conflict Nagorno-Karabakh. Delegația roș-albastră va avea parte de un zbor de peste patru ore și jumătate, pe o rută aeriană aleasă cu scopul de a evita zonele de conflict.
Gabriel Bobon, redactorul-șef și fondatorul boardingpass.ro, una dintre cele mai cunoscute platforme din domeniul aviației, a explicat că spațiul aerian al Georgiei este preferat de toate companiile aeriene când vine vorba despre efectuarea unor curse spre sau din Azerbaidjan.
„Spațiul aerian al Ucrainei e închis de când a început războiul, iar Ucraina controlează o parte semnificativă din spațiul aerian de deasupra Mării Negre. Din această cauză, majoritatea avioanelor care zboară între Europa și Orientul Mijlociu și Asia ocolesc spațiul aerian ucrainean și rusesc (acesta e deschis, dar restricționat în multe zone), zburând prin apropierea coastei Turciei la Marea Neagră. Pentru zborurile spre și dinspre Azerbaidjan companiile aeriene evită Armenia (conflictul cunoscut dintre cele două țări) și intră în spațiul aerian georgian. Aceste culoare de zbor sunt sigure, nu au existat incidente sau probleme din punct de vedere al securității și siguranței zborurilor. Concluzionând, evenimentele din ultimele zile nu ar afecta în niciun fel un zbor între București și Baku”, a declarat specialistul pentru gsp.ro.
„Spațiul aerian al Ucrainei e închis de când a început războiul, iar Ucraina controlează o parte semnificativă din spațiul aerian de deasupra Mării Negre. Din această cauză, majoritatea avioanelor care zboară între Europa și Orientul Mijlociu și Asia ocolesc spațiul aerian ucrainean și rusesc (acesta e deschis, dar restricționat în multe zone), zburând prin apropierea coastei Turciei la Marea Neagră.
Pentru zborurile spre și dinspre Azerbaidjan companiile aeriene evită Armenia (conflictul cunoscut dintre cele două țări) și intră în spațiul aerian georgian. Aceste culoare de zbor sunt sigure, nu au existat incidente sau probleme din punct de vedere al securității și siguranței zborurilor. Concluzionând, evenimentele din ultimele zile nu ar afecta în niciun fel un zbor între București și Baku”, a declarat specialistul pentru gsp.ro.
De altfel, Ministerul Afacerilor Externe a transmis o serie de recomandări pentru toți cetățenii români care se deplasează în Azerbaidjan, date fiind tensiunile din jurul enclavei Nagorno-Karabah. Aceasta a fost recucerită în 2023, după nu mai puțin de trei decenii sub controlul separatiștilor armeni.
„Recomandăm cetățenilor români să evite orice deplasare în fosta zonă de conflict și zona frontierei internaționale dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia, având în vedere restricționarea accesului în zonă de către autoritățile azere. Totodată, este recomandat să fie avut în vedere faptul că, potrivit legii azere, intrarea pe teritoriul Azerbaidjanului (inclusiv fosta zonă de conflict) fără trecerea prin punctele stabilite de trecere a frontierei reprezintă o infracțiune și se sancționează. În Karabah și în zona militarizată adiacentă, există riscul prezenței unor dispozitive explozive amorsate, mine antipersonale”, se arată în comunicatul autorităților.
„Recomandăm cetățenilor români să evite orice deplasare în fosta zonă de conflict și zona frontierei internaționale dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia, având în vedere restricționarea accesului în zonă de către autoritățile azere.
Totodată, este recomandat să fie avut în vedere faptul că, potrivit legii azere, intrarea pe teritoriul Azerbaidjanului (inclusiv fosta zonă de conflict) fără trecerea prin punctele stabilite de trecere a frontierei reprezintă o infracțiune și se sancționează. În Karabah și în zona militarizată adiacentă, există riscul prezenței unor dispozitive explozive amorsate, mine antipersonale”, se arată în comunicatul autorităților.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER