Cavani, super-motivat: **”Aștept Steaua, suntem datori să batem”
Napoli e în mare formă înainte de deplasarea în Ghencea.
Ofensiva merge ceas și fanaticii suporteri visează la un nou titlu
de campioană, după 21 de ani. Cavani este unul dintre jucătorii de
care se leagă cele mai mari speranțe ale napoletanilor pentru
sezonul actual, vârful împrumutat de la Palermo integrându-se
perfect în angrenajul lui Mazzarri.
După un Mondial entuziasmant, în care a ajuns cu Uruguayul până în
semifinale, vârful sud-american e pus pe fapte mari și e însetat să
cucerească trofee; Bucureștiul e prima haltă din drumul spre Europa
League, după ce, în prima etapă, italienii nu au putut trece, pe
teren propriu, de Utrecht.
„Mondialul a fost un pas extraordinar pentru mine, dar pot
să progresez. Acum aștept Steaua, trebuie să repetăm prestația pe
care am avut-o cu Cesena. Suntem datori să batem!„, a spus
Cavani după meciul de la Cesena.
Decisiv
cu Cesena
Cavani a fost protejat de tehnicianul lui Napoli pentru partida cu
Steaua, din Europa League, dar a fost aruncat în luptă în repriza
secundă, la scorul de 0-1. Metamorfoza napoletanilor a fost
evidentă, aceștia reușind 4 goluri în ultimele 20 de minute, două
dintre ele, opera lui Cavani.
„Sunt foarte fericit, însă cele două goluri pe care le-am
marcat azi nu mă fac în nici un caz indispensabil pentru echipă.
Vrem să devenim o echipă de nivel înalt, trebuie să jucăm bine și
în Serie A, și în Europa League. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru
ceea ce am reușit azi și golurile sunt pentru El.„