Darius Olaru a dezvăluit ce a făcut timp de 35 de minute în vestiar, după ce a fost eliminat în meciul dintre PAOK Salonic și FCSB, încheiat cu scorul de 0-1, în minutul 55.
Căpitanul campioanei României nu s-a mai abținut și l-a făcut praf și pe arbitrul neamț care i-a arătat două cartonașe galbene, considerând că i-a fost făcută o nedreptate.
Darius Olaru a fost eliminat în minutul 55 al partidei dintre PAOK Salonic și FCSB, după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Astfel, căpitanul campioanei României a mers la vestiare, dar a mărturisit că nu a urmărit tot restul meciului. Mijlocașul a declarat că s-a rugat timp de aproximativ 35 de minute, în speranța că FCSB va reușit să obțină toate cele trei puncte chiar și în zece oameni.
„Am stat în vestiar 35 de minute, nu prea am privit finalul meciului. M-am rugat să fie bine și m-am bucurat apoi pe gazon împreună cu colegii. A fost o motivație în plus pentru noi că a fost prezent patronul.
Ne motivează doar prezența lui, sper să vină mai des, ne face plăcere. Este o persoană importantă pentru fotbalul românesc și pentru noi. Este o competiție europeană, este alt nivel, mă bucur că am câștigat. Dacă vom fi convocați la națională, vom demonstra ă avem calitate”, a declarat Darius Olaru, la Digi Sport.
Darius Olaru a vorbit despre arbitraj și este de părere că nu merita să primească cele două cartonașe galbene, care au condus la eliminare.
„A fost o seară nebună. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm, să luăm trei puncte mari cu un om în minus, pe un teren foarte greu, cu o echipă bună. A fost o seară dificilă. Am inventat acel gol și arbitrul a inventat acel cartonaș roșu. Nu știu, cumva am condus mingea 30-40 de metri cu om în spate, m-a împins, când am căzut mi-a acordat galben foarte ușor.
La primul cartonaș galben la fel, am dat în minge, foarte ușor s-a acordat. Mă bucur că au făcut treabă bună și fără mine. Sunt trei puncte mari, din păcat cred că cea mai mare pierdere este Lixandru. Mi-aș dori să nu fie adevărat, să nu se fi accidentat. Din ce am văzut cred că e o accidentare destul de gravă. Sper să fie tare și sunt sigur că va reveni mult mai puternic”, a mai spus căpitanul celor de la FCSB, conform sursei citate anterior.
Darius Olaru nu va putea fi folosit în meciul pe care FCSB îl va disputa pe terenul celor de la Glasgow Rangers, pe data de 24 octombrie 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER