Kuopio Palloseura, viitoarea adversară a lui Gaz Metan Mediaș în turul al doilea preliminar al Europa League, a terminat la egalitate azi, în deplasare, partida cu VPS Vaasa, penultima clasată din Veikkausliiga, scor 1-1 (1-1), meci contând pentru etapa a 14-a. Pentru echipa lui Esa Pekonen, a marcat Williams, care a deschis scorul în minutul 13.
Acesta este a șasea partidă consecutivă în care KuPs nu câștigă în campionat, jocuri în care galben-negrii au reușit patru remize, pierzând alte două întâlniri. Ultimul succes al lui KuPs în campionat data din 9 iunie, 2-0 acasă cu MyPa.
Esa Pekonen a trimis în teren următorul unsprezece: Hilander – Joenmaki, Karkkainen, Balogh, Nissinen (46 Holopainen) – Taipale, Nykanen – Oravainen, Williams (76 Udah), Ilo (38 Venalainen) – Nwakaeme.
După această remiză, KuPs a adunat 14 puncte și și-a păstrat poziția a noua în clasament, din 12 echipe, având numai trei puncte în plus față de ultima clasată, RoPs, care joacă azi meciul ei din runda a 14-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER