Steaua s-a impus cu 1-0 în returul cu Rosenborg, o victorie insuficientă însă pentru calificarea în grupe, după 0-3 la București. Norvegienii se felicită pentru jocul tactic bun făcut în partida de la Trondheim.
Pentru prima dată în ultimii 12 ani, România nu are nici măcar o reprezentantă în grupele Europa League. Astra a fost eliminată de AZ Alkmaar, în vreme ce Steaua n-a putut întoarce acel 0-3 de la București. În retur, cei de la Rosenborg au încercat să țină de rezultat și le-a ieșit.
Pal Andre Helland, mijlocaș la Rosenborg, susține că el și colegii săi și-au jucat foarte bine șansele: „Am controlat bine jocul și Steaua nu a avut atât de multe șanse. Am jucat la rezultat și am făcut-o bine. Am jucat compact, pe două linii și n-am avut probleme”, a declarat Helland, conform nrk.no.
Kare Ingebrigtsen, antrenorul lui Rosenborg, spune că a crezut în calificarea în grupe înainte de primul meci cu Steaua: „Am devenit tot mai puternici și am avut credința că vom ajunge în play-off după ce am jucat celelalte meciuri de calificare. Acum suntem în grupele Europa League și acum voi sărbători cu un pahar de vin cu mai mulți prieteni. Dar jucătorii nu vor participa”, a declarat acesta râzând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER