Ce scrie presa din Scoția după Celtic – CFR Cluj 2-0: „Jucătorii erau disperați să se întâmple acest lucru”
Celtic a obținut o mică revanșă în fața CFR-ului, după eliminarea din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar presa din Scoția a salutat succesul gazdelor.
După Celtic – CFR 2-0, în Grupa E din Europa League, The Scottish Sun a titrat: „Edourd și Elyounoussi îi oferă lui Neil Lennon revanșa în fața românilor”, se arată pe site-ul publicației. Mai apoi, jurnaliștii scoțieni au detaliat: „Jucătorii lui Celtic erau disperați să obțină revanșa în fața CFR-ului, după eșecul cu 4-3 din preliminariile Ligii Campionilor. Celtic a avut mai multe ocazii, putea să mai înscrie, dar suporterii au plecat cu zâmbetul pe buze după ce jucătorii s-au revanșat în fața românilor”, se arată în materialul respectiv.
În runda următoare, CFR Cluj va primi vizita francezilor de la Rennes. Meciul din Gruia va avea loc pe 24 octombrie. Celtic va juca acasă și etapa viitoare, contra lui Lazio.