Echipa greacă PAOK a obținut o victorie importantă în etapa 5 din Europa League, iar reacția lui Răzvan Lucescu a venit imediat.
Campioana Greciei s-a impus cu 2-0 pe terenul lui RFS, obținând prima victorie în acest sezon de Europa League.
Formația greacă PAOK Salonic, antrenată de tehnicianul românul Răzvan Lucescu, s-a impus cu 2-0 pe terenul letonilor de la RFS, în etapa a cincea din Europa League. Este prima victorie pentru echipa antrenorului român în această ediție a competiției.
„Nu am fost deloc calmi, dar am considerat că e mai bine să continuăm așa. Nu am vrut să complic lucrurile împotriva acestei echipe, nu am vrut să-i las pe jucătorii mei se relaxeze.
Jucăm într-o competiție în care chiar și o greșeală în minutul 90+5 te poate costa. Pe de o parte, am vrut să mai înscriem un gol, dar pe de altă parte am știut cât de important este să nu primim.
RFS a obținut puncte pe acest stadion, cu Galatasaray și Anderlecht. Trebuie să fim la fel de concentrați în meciul următor, cel din campionat, dar și în Europa League.
Asta arată că revenim la mentalitatea de a lupta și de a obține victorii. Trebuie să fim foarte concentrați și să arătăm că totul se face cu muncă asiduă”, a transmis Răzvan Lucescu la finalul partidei, potrivit Sport 24.
Golurile lui PAOK au fost marcate de Kiril Despodov (minutul 2) și Fedor Chalov (59). În celelalte meciuri jucate de la ora 19:45 s-au consemnat rezultatele: Lazio Roma – Ludogoreţ Razgrad 0-0, AZ Alkmaar – Galatasaray Istanbul 1-1, Anderlecht – FC Porto 2-2, Qarabag – Olympique Lyon 1-4, Dinamo Kiev – Viktoria Plzen 1-2, Athletic Bilbao – Elfsborg 3-0 și Beşiktaş Istanbul – Maccabi Tel Aviv 1-3.
De la ora 22:00 se joacă FCSB – Olympiacos, Tottenham – AS Roma, Ferencvaros – Malmo, Manchester United – Bodo/Glimt, Slavia Praga – Fenerbahce, Nice – Rangers, Twente Enschede – Union Saint-Gilloise, Real Sociedad – Ajax, Midtjylland – Eintracht Frankfurt și Sporting Braga – Hoffenheim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER