*Deși pare greu de crezut, Chelsea a stabilit un record după prima repriză extrem de slabă din finala Europa League. Mai cu seamă goalkeeper-ul Cech a setat noi repere, fiind primul portar dintr-o finală europeană care să atingă mingea într-o repriză mai mult decât orice jucător de câmp al propriei formații.
În ciuda previziunilor specialiștilor emise înaintea finalei Europa League, dintre Benfica și Chelsea, care îi dădeau favoriți pe londonezi, vulturii au izbutit la Amsterdam o primă repriză excelentă, în care cel puțin un sfert de oră i-au copleșit pe fundașii de milioane ai fostei campioane continentale.
„Vulturii” s-au dovedit însă extrem de impreciși în fața porții englezilor, din cele 7 lovituri trimise de aceștia, niciuna nefiind cadrată. Chiar și așa, goalkeeperul Cech a fost cel mai întrebuințat fotbalist al lui Rafa Benitez în prima repriză. Portarul lui Chelsea a fost omul care a jucat cele mai multe baloane pentru londonezi, 32, cifră grăitoare pentru presiunea exercitată de lusitani în prima repriză a meciului de pe Amsterdam ArenA și performanță pentru un portar în istoria finalelor de cupă europeană.
Spre comparație, la Benfica, fundașul venit de la Real Madrid, Ezequiel Garay, a jucat 44 de baloane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER