Cei trei steliști care l-au dat gata pe Solskjaer: „Pot juca la orice club din Anglia!” **”Minele de aur” ale lui Reghecampf

Am fost magnifici, te talia Barcelonei„, a fost replica exuberantă a lui Becali după meciul cu Molde, uitând de faptul că norvegienii au jucat la București cu o echipă lipsită de experiență.

Dincolo de adversarul întâlnit, trupa lui Reghe a făcut, totuși, o partidă bună, cifrele dovedind acest lucru: doar 64 de pase din totalul de 643 au fost greșite. Galant, la finalul meciului, tehnicianul Ole Gunnar Solskjaer a lăudat echipa din Ghencea și a făcut o afirmație îndrăzneață. „Din ce am văzut în seara asta, cel puțin doi sau trei jucători de la Steaua pot fi pe lista oricărui club din Premier League sau din Europa„, a spus Solskjaer.

Cei trei care au speriat „Ucigașul cu față de copil”

Chiar dacă nu a nominalizat pe cineva, este ușor de bănuit jucătorii la care s-a referit norvegianul. Nu doar cifrele o dovedesc, ci și jocul per ansamblu al echipei din Ghencea. De altfel, Chiricheș, Chipciu și Bourceanu sunt și cei mai curtați jucători ai Stelei, cu mențiunea că primii doi au și avantajul vârstei.

Chiricheș este cu siguranță cel mai vandabil jucător din Liga 1. Intrat în vizorul lui AC Milan, dar și al altor cluburi mari din Europa, băcăuanul ne aduce aminte de Belodedici sau Gică Popescu.

Pe lângă golul fabulos înscris (cel de-al 350-lea al Stelei în Europa), Vlad a uimit încă o dată prin siguranța sa, prin modul în care a reușit să iasă cu mingea la picior din jumătatea proprie, dar și prin pasele lungi reușite, pe stilul Premier League.

„Chiri” i-a surprins pe toți și printr-un alt aspect: a fost printre cei mai buni pasatori ai Stelei, din punct de vedere al procentajului paselor: a reușit 82 pase complete din 88 de încercări.

2,8 milioane de euro este cota de piață a lui Chiricheș, conform transfermakt.de.

Chipciu a fost încă o dată Speedy Gonzales al Stelei. Mijlocașul de bandă și-a depășit adversarii cu o dezinvoltură fantastică și și-a pus în numeroase rânduri coechipierii în situații bune de a marca. A fost lider la capitolul driblinguri reușite – 7 din 10 încercări și a obținut penalty-ul ratat de Tănase.

1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Chipciu, conform transfermarkt.de.

Bourceanu a fost, ca de obicei, metronomul echipei, făcând excelent tranzitul dintre defensivă și atac. Închizătorul a dat multă siguranță apărării, chiar dacă norvegienii nu au periclitat foarte des poarta lui Tătărușanu și și-a asumat excelent rolul de lider.

A avut cele mai multe pase 98 (de exemplu, în afară de Xavi, niciun jucător al Barcelonei nu a doborât granița celor 100 de pase corecte, în duelul cu Celtic, din această săptămână, când catalanii au avut o posesie nemaiîntâlnită: 90%), și cel mai bun procentaj la capitilul pase corecte: 98/104. Bourceanu și Chiricheș au conlucrat perfect, reușind să își trimită unul altuia nu mai puțin de 22 de pase corecte.

2 milioane de euro este cota de piață a lui Bourceanu, conform transfermarkt.de.

Publicat: 26 10. 2012, 19:44
Actualizat: 26 10. 2012, 19:46