CFR Cluj – AS Roma 0-2. Campioana României, aproape de eliminarea din Europa League | Video Online în Grupa A din Europa League

CFR nu s-a mai făcut de râs cu AS Roma, dar tot a pierdut în fața italienilor, scor 0-2. Astfel, campioana României a rămas cu 4 puncte în grupa din Europa League și pare condamnată să o bată pe Young Boys, în ultima etapă.

Italienii n-au impresionat, dar tot au obținut victoria. A fost 0-0 la pauză, după o repriză decentă facută de echipa noastră, în ciuda faptului că AS Roma a avut o posesie net superioară. În repriza secundă, totul s-a rupt după autogolul lui Debeljuh, Veretout reușind apoi golul al doilea pentru oaspeți, din penalty.

Cu două etape înainte de final, AS Roma este calificată mai departe în Europa League, iar CFR ar trebui să nu mai facă vreun pas greșit până la final. La Cluj-Napoca vine ȚSKA Sofia, peste o săptămână, iar apoi va urma duelul din Elveția cu Young Boys.

CFR – AS Roma 0-2

Final de meci în Gruia! CFR pierde al doilea meci din Europa League și are șanse tot mai mici să ajungă în 16-imile de finală.

Min. 90+4: Chipciu trage bine din afara careului, dar Pau Lopez este atent și reține.

Min. 71: Dacă Roma i-a introdus pe Dzeko și Mkhitaryan, Dan Petrescu a răspuns cu Vojtus și Carnat. Au ieșit Păun și Debeljuh.

Min. 67: GOL ROMA! Veretout, introdus la pauză, marchează pentru 2-0 din penalty.

Min. 65: PENALTY AS ROMA! Italienii primesc o lovitură de la 11 metri, după duelul dintre Bălgrădean și Mkhitaryan. Armeanul și-a făcut simțită prezența imediat, dar penalty-ul este unul discutabil.

Min. 63: Vești proaste pentru Dan Petrescu: AS Roma mizează de acum pe Dzeko și Mkhitaryan și se anunță minute grele pentru defensiva campioanei României. Bosniacul revine pe teren după ce a fost infectat cu COVID-19.

Min. 60: CFR evoluează cu mai mult curaj și încearcă să egaleze, după ce Dan Petrescu l-a aruncat în luptă pe Alex Chipciu, în locul lui Itu.

Min. 49: AUTOGOL CFR! Debeljuh își trimite balonul în proprie poartă după o lovitură liberă a italienilor.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Finalul primei reprize. La pauză, CFR și AS Roma sunt la egalitate: 0-0. În celălalt meci al grupei, Young Boys a bătut-o cu 1-0 pe ȚSKA Sofia și este favorită să termine pe locul 2.

Min. 42: Pellegrini trimite un șut ratat, fără probleme pentru Bălgrădean, care a avut o singură fază mai grea până acum.

INFO: Șutul lui Mayoral este primul pe spațiul porții în acest meci.

Min. 32: OCAZIE IMENSĂ ROMA! Apărarea clujenilor greșește nepermis, Mayoral rămâne în poziție neregulamentară, dar întârzie inexplicabil șutul și execuția sa puternică nu-i dă emoții mari lui Bălgrădean.

Min. 26: OCAZIE CFR! Debeljuh reia prost cu capul din poziție bună, spre disperarea lui Dan Petrescu, care se agită la marginea terenului, în stilul caracteristic.

Min. 18: CFR a cedat posesia, în timp ce Roma nu găsește soluții și pare mulțumită cu rezultatul de egalitate, fiind aproape calificată în acest moment.

INFO: Este foarte frig la Cluj-Napoca, temperatura fiind foarte scăzută la ora meciului: -2 grade.

Min. 5: Pereira trage puternic din afara careului, dar șutul nu este deviat și trece pe lângă poartă.

Min. 1: Începe meciul de la Cluj-Napoca

ECHIPELE DE START

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Manea, Burcă, Camora – Păun, Itu, Djokivic – Rondon, Debeljuh, Pereira

AS Roma: Pau Lopez – Spinazzola, Cristante, Juan Jesus – Peres, Villar, Diawara, Calafiori – Pellegrini, Perez – Mayoral

Arbitru: Harald Lechner. Asistenți: Andreas Heidenreich, Maximilian Kolbitsch (toți din Austria)
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj)


Prezența suporterilor pe stadioanele din România este interzisă din cauza pandemiei de COVID-19, dar susținătorii celor două echipe vor putea urmări partida din grupele Europa League la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

În întâlnirea precedentă din Grupa A, CFR Cluj nu a avut nicio șansă! AS Roma s-a impus pe „Stadio Olimpico” cu 5-0 în urmă cu trei săptămâni, iar echipa lui Dan Petrescu va avea o misiune dificilă din cauza problemelor de lot apărute înaintea partidei de pe „Dr. Constantin Rădulescu”.

CFR Cluj – AS Roma Live Video Online în Grupa A din Europa League

CFR Cluj speră la o victorie în fața lui AS Roma, dar campioana României nu se va putea baza pe mai mulți jucători din cauza accidentărilor și infectărilor cu noul coronavirus, așa cum este cazul lui Mike Cestor, Vinicius, Omrani, Hoban și Deac.

De partea cealaltă, AS Roma vine cu un moral foarte bun înaintea meciului cu CFR Cluj. Italienii sunt neînvinși în ultimele 7 etape din Serie A și conduc grupa A din Europa League.

Publicat: 26 11. 2020, 22:45
Actualizat: 26 11. 2020, 23:59