Paulo Vinicius (35 de ani) se revoltă după ce Dan Petrescu a luat o decizie de neexplicat pentru fotbalist. Jucătorul nu a fost inclus pe lista UEFA trimisă de CFR Cluj, deși e om de bază în Gruia.
CFR Cluj își începe drumul în grupele Europa League pe teren propriu. Campioana României primește vizita lui Lazio, joi, de la ora 19:55, dar pe teren nu se va afla „stâlpul” apărării din ultima perioadă.
Vinicius a reacționat pentru prima dată de la decizia luată de Dan Petrescu și susține că nu este accidentat. De asemenea, fundașul așteaptă o explicație din partea conducerii: „Nu înțeleg de ce susțin că sunt accidentat, eu am avut o problemă medicală acum o lună jumate și vreau și eu să știu de ce cel mai bun apărător, folosit în toate meciurile, nu este pe listă. Eu sunt bine, pot juca, conducerea trebuie să dea o explicație” , a declarat Vinicius pentru Telekom Sport, înainte de meciul cu Lazio.
Dan Petrescu a și vorbit, de altfel, despre problemele cu care s-a confruntat în alcătuirea listei UEFA: „Îmi pare rău că avem puțini jucători pe listă, doar 19. Culio face parte din lot, dar sunt probleme. Traore e și el în lot. Pereira s-a accidentat și el, Rondon și el e accidentat, nu face parte din lot. Meciurile dese s-au resimțit, dar acum urmează șase meciuri de foc și avem nevoie de toți jucătorii”, a susținut antrenorul în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER