Cristi Chivu a vorbit la superlativ despre CFR și este convins că formația sa nu va avea viață ușoară în această seară
Fundașul român al lui Inter ar putea să joace azi pentru prima dată într‑un meci oficial contra unui club din România
Cristi, ești apt fizic? Sunt mai bine. Urmează să fac antrenamentul și vom lua o hotârâre mâine (n.r. – azi) dimineață, cel mai târziu. Cu Vaslui nu am jucat, iar dacă voi intra va fi prima dată când aș evolua împotriva unui club din România.
Ai emoții? Nu le-aș spune emoții. Cred că va fi un moment special. CFR e o echipă bună, care în ultimii ani a progresat mereu. A obținut rezultate importante. A făcut în Liga Campionilor rezultate la care nimeni nu se aștepta. A fost la un pas să ajungă în primăvara Ligii. E o echipă respectată de cluburile de afară.
Poate CFR să întoarcă rezultatul de la Milano? Niciun meci nu seamănă cu altul. CFR are șansa ei, dar noi pornim cu avantajul victoriei din tur. Sunt sigur că cei de la Cluj vor încerca să forțeze calificarea. Va fi un meci greu pentru noi, nu vom fi relaxați!
Ce ai alege între o victorie cu CFR și una împotriva lui Milan, duminică? Ambele (râde)…Îmi doresc să trecem mai departe în Europa League și să batem duminică pe AC Milan. Ambele partide sunt extrem de importante pentru viitorul clubului nostru.
Steaua joacă cu Ajax. Cu cine vei ține? Cu Inter (râde)… Vorbim acum doar despre meciul cu CFR. Urez succes atât Stelei, cât și celor de la Ajax.
Peste o lună urmează o „dublă” de foc pentru România: cu Ungaria și Olanda. Ce le transmiți elevilor lui Pițurcă? Baftă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER