Surprize după CFR – KuPS! Cine e adversarul care l-a impresionat pe Dan Petrescu. Antrenorul din Gruia a discutat deja cu el | FOTO
CFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League, după ce a învins, joi, în partida cu finlandezii de la KuPS, scor 3-1. Chiar dacă formația din nordul Europei nu a impresionat, Dan Petrescu pare că a pus ochii pe atacantul Rangel (25 de ani), unul dintre jucătorii lui KuPS.
Brazilianul a jucat 82 de minute, iar la finalul meciului a stat de vorbă că antrenorul lui CFR Cluj. Ulterior, și Cristi Panin, oficial al campioanei României, a vorbit cu jucătorul finlandezilor.
Ce spune Dan Petrescu despre Rangel, după CFR Cluj – KuPS
„Știam că este un adversar foarte puternic, chiar dacă unii nu m-au crezut. Știam că echipa are jucători foarte puternici. Ați văzut ce fuleu aveau extremele. Și atacantul central… Erau și doi internaționali estonieni, fundașul central are 70 de selecții în echipa națională a Letoniei”, a spus Dan Petrescu la Look Plus.
Lucas Rangel Nunes Goncalves este la KuPs din iulie 2018, când a venit de la austriecii de la SV Kapfenberg. A mai jucat la Itumbiara, Londrina-PR și FK Kukesi. În acest sezon, Rangel a jucat în 19 partide și a marcat de 8 ori, pasând decisiv de două ori. 400.000 de euro este cota lui de piață.
CFR Cluj, în urna a treia la tragerea la sorți de astăzi
CFR Cluj a ajuns iar în grupele Europa League, iar campioana României poate spera iar la primăvara europeană, după ce a reușit să prindă urna a treia la tragerea la sorți de vineri.
După victoria cu KuPS (primul meci al zilei în play-off-ul Europa League), scor 3-1, CFR a profitat din plin de surprizele de joi seara și este în urna a treia din Europa League.
Dacă în sezonul trecut a fost în urna a patra din Europa League și a dat peste o grupă grea, cu Lazio, Celtic și Rennes, acum CFR este în urna a treia și poate întâlni formații aparent modeste, precum Wolfsberger, Sivasspor sau Dundalk.
Cum s-a ajuns ca echipa lui Dan Petrescu să nu mai fie în ultima urnă la tragerea la sorți de vineri? Copenhaga a pierdut surprinzător cu modesta Rijeka (0-1), APOEL a cedat pe terenul celor de la Slovan Liberec (0-1), echipa care a trecut de FCSB în precedentul tur preliminar din Europa League, Basel s-a făcut de râs cu CSKA Sofia (1-3), Sporting a fost umilită de LASK (1-4), iar Wolfsburg a fost învinsă dramatic de AEK Atena (1-2).
Cum poate arăta cea mai ușoară grupă pentru CFR
- Celtic
- Qarabag
- CFR Cluj
- Dundalk
Cum poate arăta cea mai grea grupă pentru CFR
- Arsenal
- Slavia Praga
- CFR Cluj
- Lille