Antrenor la Vaslui în momentul dublei cu Inter din play-off-ul Europa League, Marius Șumudică spune că CFR Cluj va avea o misiune mai grea în fața italienilor decât au avut moldovenii. Fostul tehnician al galben-verzilor susține că secretul unui succes în dubla cu peninsularii poate sta în „pungile magice” folosite de Steaua în acest sezon.
„Este o mare diferență între Interul pe care l-am întâlnit cu Vaslui și Interul de acum. Atunci erau în presezon, nu aveau foarte multe meciuri, erau puțin ieșiți din formă. Inter are jucători mai buni decât CFR Cluj și are prestații foarte bune în deplasare. La momentul când am jucat partida retur cu Inter am folosit un alt 11 decât cel de bază din cauză că nu știam că există metode de regenerare, de rafecere, cu pungulițe, așa cum se practică la alte echipe. Am pierdut în tur cu 2-0 în fața Interului, după aia am jucat cu Steaua și apoi am ales să pun în teren un 11 din jucători mai odihniți la Milano. Până la urmă, acea echipă a făcut un meci foarte bun. Pentru mine, Steaua este un mister în acest sezon, pentru felul în care reușește să țină ritmul din 3 în 3 zile. Metodele astea sunt acceptate de UEFA și, de ce nu, le voi folosi și eu la viitoarea mea echipă”, a spus Șumudică la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER