De trei puncte mai are nevoie România la coeficientul de țară pentru a participa și în sezonul 2011-2012 cu o echipă direct în grupele Ligii, cel puțin asta este părerea președintelui LPF, Dumitru Dragomir.
Având în vedere că Vasluiul și Timișoara cu greu vor mai scoate ceva din retururile din Franța, respectiv Anglia, toate speranțele noastre sunt în Steaua. Și Unirea ar putea contribui la creșterea coeficientului, dar, atâta timp cât nu se califică, acest lucru nu ne avantajează prea mult (iar calificarea Unirii pare o utopie). În preliminarii, victoria este cotată cu un punct, iar egalul cu 0,5 puncte, așa că fără o echipă în grupe este imposibil să atingem cota 3.
Doar CFR-ul ne mai poate salva în măsura în care niciuna dintre formațiile noastre nu va merge în grupele Europa League, dar condiția este să facă puncte în Ligă, o țintă deloc ușoară, mai ales că va face parte din ultima urnă valorică și va da piept cu titanii Europei.
Pentru a aduce 3 puncte României în clasamentul coeficienților UEFA, echipele rămase în cursă vor trebui să obțină cel puțin 9 victorii în acest sezon, asta pentru că toate punctele acumulate se vor împărți la 6, adică numărul total de echipe aliniate la startul competiției. Asta înseamnă că atât Steaua, cât și CFR sunt practic obligate să ajungă în primăvara europeană (caz în care vor primi și puncte bonus care se vor adăuga la coeficient).
1.75 e coeficientul acumulat de echipele românești în acest sezon, aici fiind luate în calcul și cele 4 puncte bonus primite de CFR pentru calificarea în grupe.
„Dacă mai facem trei puncte avem și în anul următor o echipă direct în grupele Champions League„, a spus optimist Mitică Dragomir, la Sport.ro.
România se află în acest moment pe locul 13 în clasamentul coeficienților, loc ce asigură calificarea campioanei direct în grupele Champions League, în cazul foarte probabil în care câștigătoarea competiției își asigură prezența în următoarea ediție și prin locul ocupat în campionatul din care face parte. În caz contrar, campioana țării clasate pe locul 13 e nevoită să joace în preliminarii. În acest moment doar Belgia și Scoția ne pun în pericol poziția, însă e foarte probabil ca și aceste două țări să rămână cu maxim două echipe în competițiile UEFA.
Președintele Ligii a analizat și jocurile prestate de echipele românești aseară și a ajuns la o concluzie: „Sunt supărat de rezultate și mulțumit de meciuri”
Dragomir despre Timișoara
„Un singur jucător cumpărat de City face cât toate transferurile din Liga I. Timișoara nu s-a făcut de râs, a făcut cinste fotbalului românesc. Manchester e o echipă care se va bate la câștigarea Ligii Europa. Poli a depus un efort maxim, va avea mari probleme în campionat pentru că jucătorii vor fi foarte obosiți.”
Dragomir despre Unirea
„Îmi pare rău de Urziceni, au făcut o repriză senzațională acolo. Dacă aveau pe cineva care să îi susțină, nu pierdeau acolo, ascultați-mă ce vă spun. Jucătorii au simțit că echipa se destramă și s-au comportat ca atare.”
Dragomir despre Steaua și Vaslui
„Mi-a plăcut și Vasluiul și Steaua, dar roș-albaștrii au mari găuri în apărare. Să fim totuși corecți cu fotbalul, Vaslui nu e Lille, 2-3 jucători de acolo fac cât toată echipa noastră. Dar eu cred în continuare în echipa lui Porumboiu.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER