Chelsea cu inimă mare!** Jucătorii lui Rafael Benitez au oferit autografe și s-au pozat cu șase copii ce suferă de cancer
Petr Cech, Ashley Cole și Paulo Ferreira au fost câțiva dintre fotbaliștii care au dat curs solicitării Fundației „The Little People”
Antrenamentul oficial pe care fotbaliștii lui Chelsea l-au susținut miercuri după – amiază,pe „Național Arena”, a fost urmat de un moment special. Astfel, la finalul exercițiilor, în drumul spre vestiare, mare parte dintre elevii lui Rafa Benitez au zăbovit câteva momente în compania a șase copii bolnavi de cancer.
Gestul, relatat în detaliu pe site-ul oficial al londonezilor, chelseafc.com, a fost făcut pentru copiii români și moldoveni aflați în grija fundației „The Little People”, fondată în 1996 de britanicul Shajjad Rizvi. „Pentru toți a fost ceva magic! Unul dintre puști a împlinit opt ani și acum este în al nouălea cer, după ce și-a cunoscut jucătorul favorit, Paulo Ferreira. A fost fantastic!”, a declarat Rizvi, pentru site-ul oficial londonezilor.
Fundația „The Little People” are grijă de copiii din mai multe spitale, în patru orașe ale țării: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara
Echipa care conduce fundația în România este compusă din opt persoane, din cinci țări: România, Anglia, Ungaria, Japonia și Franța