Chelsea dă semne de sufocare!** Steaua ar putea avea un meci mai ușor decât așteaptă în Anglia: „Nu mai e timp”. Reacția care trădează panica de la Londra

Steaua a câștigat cu 1-0 în fața lui Chelsea și englezii au fost puși la zis după unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon. Englezii se tem că lucrurile pot fi și mai rele decât până acum, în timp ce Reghe anunță că Steaua va juca la Londra chiar mai bine decât pe National Arena.

Chelsea are viață grea în Anglia, acolo unde trebuie să tragă tare pentru a-și asigura locul patru în campionat, ultimul care duce în Champions League. În plus, Chelsea se pregătește pentru meciul cu marea rivală de la United, din FA Cup.

Panica instalată în tabăra lui Benitez este dezvăluită printre rânduri de Ivanovic, cel care admite că lucrurile sunt departe de cum ar trebui să fie și că Chelsea începe să intre în criză de timp:

Ivanovic: „Nu mai avem timp”

„Trebuie să sim sinceri unul cu altul, trebuie să ne privim în oglindă. Multe lucruri nu merg așa cum vrem noi. Jocul nu a fost la nivelul nostru. Trebuie să fim realiști. Avem nevoie să schimbăm ceva foarte repede, pentru că trec o mulțime de lucruri pe sub nasul nostru. Nu mai avem timp. Și, dacă vrem o schimbare, avem nevoie mai mult ca oricând să ne dovedim caracterul și spiritul de luptă”, a declarat Branislav Ivanovic pentru Sky Sports.

Chelsea se leagă de amintirea sezonului trecut.

„Această echipă a fost în aceeași situație și în sezonul trecut și am încheiat în forță. Trebuie să fim puternici, uniți și să terminăm sezonul cât mai bine posibil, de acum meciurile vor fi din ce în ce mai grele. Există explicații pentru care lucrurile au mers prost, dar acum nu este momentul să privim înapoi. Noi trebuie să privim înainte
„, a mai spus fundașul lui Chelsea.

Publicat: 09 03. 2013, 20:59
Actualizat: 09 03. 2013, 21:03