Chivorchian, despre gafa lui Pantilimon:** „I s-a urcat succesul la cap! Voi avea o discuție serioasă cu el”

Gheorghe Chivorchian se declară nemulțumit de atitudinea
portarului Costel Pantilimon, care a gafat incredibil la golul
înscris de MyPa. Oficialul echipei de pe Bega spune că evoluțiile
lui Pantilimon sunt din ce în ce mai slabe din cauză că
celebritatea nu-i prinde prea bine, însă susține că va avea o
discuție serioasă cu el, în care speră să-l aducă cu picioarele pe
pământ.

„Dacă e să vorbim de rezultat, suntem bucuroși pentru că
e o victorie. Dacă vorbim despre joc, mai sunt multe lucruri de pus
la punct. E o problemă a lui Pantilimon. O să am o discuție cu el
să văd ce crede el despre viitorul lui la Poli și ce gânduri are.
Nu e de ajuns să te cheme Pantilimon și să fii la la național, ca
să intri în poarta lui Poli.. Probabil că a fost luat de valul
celebrității. Pe mine mă surprinde, pentru că el îl știu foarte
serios și muncitor, a tras mult ca să ajungă aici. Dar are de
muncit de două ori mai mult pentru a ajunge cel mai bun portar. Dar
dacă te mulțumești cu puțin, primești puțin de la viață.
„,
a declarat Chivorchian la Sport.ro, în cadrul emisiunii „Ora exactă
în sport”, moderată de la Lucian Lipovan.

Publicat: 30 07. 2010, 11:23
Actualizat: 30 07. 2010, 11:27