Clau-gol, **impus de Borcea!

În meciul de joi, Claudiu Niculescu a ratat în minutul 88 un
penalty care a iscat furtună în „Ștefan cel Mare”.

Cristi Borcea nu s-a putut uita spre teren în momentul în care
finul său a executat, iar imediat după lovitura de pedeapsă a
plecat de la stadion. A urmat scandalul cu Bonetti, un antrenor
care nu l-a avut printre preferați pe „Clau-gol”. De fapt, tot
mandatul italianului în „Ștefan cel Mare” a fost marcat de
presiunea lui Borcea pentru ca atacantul „câinilor” să fie introdus
pe teren, aceasta fiind cerința numărul 1 a președintelui executiv
atunci când se discuta despre alcătuirea echipei.

Nervi în loc de
felicitări

Cel mai șocant episod a avut loc imediat după meciul de la Graz.
Dinamo s-a impus în Austria, după ce a făcut una dintre cele mai
bune partide sub comanda lui Bonetti, iar la final tehnicianul nu
s-a ales, așa cum era normal, cu laude din partea președintelui
executiv. Mai mult, acționarul l-a urecheat pe antrenor. Motivul,
Claudiu Niculescu. „De ce nu l-ai băgat titular?”, a fost
întrebarea șefului pe un ton nervos. Martorii discuției au relatat
că Bonetti a rămas cu gura căscată, iar apoi a replicat: „A fost
decizia mea să-l bag pe Alexe. Și am câștigat, Cristi!”. Răspunsul
lui Borcea ar fi fost halucinant: „Dacă nu îl bagi pe Claudiu
titular de acum înainte, zbori!”. Din acel moment, italianului i-a
fost clar că nu va mai sta mult la Dinamo. De altfel, nu a fost
singurul episod, Bonetti plângându-se de mai multe ori în culise că
Niculescu este impus la echipă.

Acuzat că a ratat
intenționat

Imediat după meciul cu PAO, Claudiu Niculescu a fost îmbărbătat
de colegii lui. Și public, și în vestiar, atacantul a avut parte de
cuvinte frumoase din partea colegilor. Mai departe însă există
multe voci care lansează în șoaptă o ipoteză la fel de șocantă, cum
că Niculescu ar fi ratat intenționat penalty-ul! Faptul că i-a și
luat mingea din mână lui Andrei Cristea a condus la această
bănuială a celor din vestiar, care au evitat însă să-l acuze direct
pe atacant.

Claudiu Niculescu este anunțat ca titular în partida de mâine cu
Pandurii, tânărul Alexe, preferat de Bonetti la ultimele meciuri,
urmând să fie lăsat pe bancă.

Bonetti l-a lăsat pe Niculescu să tragă penalty-ul ăla deși era
neîncălzit! Nu e posibil așa ceva!

Cristi Borcea, președinte Dinamo

Publicat: 03 10. 2009, 10:59
Actualizat: 03 10. 2009, 11:02