Concluziile lui Budescu: „Am fost prea relaxați în prima repriză. Ne-am încurajat în vestiar, apoi am reușit să marcăm”. Laude pentru un coleg: „Ne-a ajutat foarte mult, e foarte bun și merită să joace”

Redactor:
Andrei Pal
Concluziile lui Budescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a obținut prima victorie într-o deplasare europeană după 5 ani, 2-1 cu Lugano în Elveția, după ce a început slab meciul și a fost condusă, după golul lui Bottani. Budescu a adus egalarea, după o pasă a lui Man, și fostul decar al Astrei a pus evoluția din prima repriză pe seama relaxării și a agresivității sporite a elvețienilor.

Budescu, în minutul 58, și Junior Morais, în minutul 64, au întors rezultatul la Lucerna, după ce Bottani a deschis socrul, în minutul 14. Conducătorul de joc al FCSB-ului, cel mai bun marcator al vicecampioanei, a spus că fotbaliștii s-au încurajat între ei în vestiar și au reușit să întoarcă soarta partidei. În urma acestei victorii, FCSB acumulează 6 puncte și este lider în grupa G din Europa League, urmată de Plzen și Beer Sheva, cu câte 3 puncte.

„Nu știu ce s-a întâmplat în prima repriză, probabil am fost prea relaxați și aia a fost. Ei au fost mult mai agresivi. În vestiar ne-am încurajat, ne-am zis că trebuie să jucăm altceva. Apoi am fost mult mai agresivi, am făcut presing mai sus, am reușit să înscriem, apoi am marcat și golul al doilea.

Dennis (n. red – Man) e un jucător foarte bun, ne-a ajutat la foarte multe meciuri. A marcat goluri, a oferit pase de gol, merită să joace. Nu suntem calificați, mai sunt patru meciuri, se poate întâmpla orice.

Eu am de gând să-mi fac treaba la echipa de club. Dacă cei de la națională mă vor chema, mă duc cu plăcere”, a spus Budescu după meci, la Pro X.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×