Condescu mai speră: „Avem șanse în continuare de calificare”

Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația portugheză Sporting Braga, într-un meci disputat, la Cluj-Napoca, în manșa întâi a play-off-ului Ligii Europa. Unicul gol al partidei a fost marcat de Yazalde ’51.

Marin Condescu crede că cel mai indicat era un rezultat de egalitate, dar speră că echipa sa va reuși să întoarcă rezultatul la Braga.

„Cred că cel mai echitabil rezultat era unul de egalitate. Avem șanse în continuare de calificare. Suntem mulțumiți de condițiile de la Cluj. Cei de la Braga mi-au spus că le-a luat cinci ani să se obișnuiască cu cupele europene. Noi de abia am jucat două tururi preliminare. Steaua are cele mai mari șanse, Astra poate întoarce rezultatul. Noi și Petrolul avem meciurile cele mai grele în retur.” a spus Marin Condescu la Digi Sport.

„E posibil ca băieții să se fi speriat

„Rezultatul mi s-a părut nedrept, a fost un meci de 0-0, e posibil ca băieții să se fi speriat. La început eram foarte optimist, credeam că se vor califica toate echipele. Acum nu știu ce să spun, dar cred în continuare în ele”, a spus Petre Grigoraș la finalul meciului.

Publicat: 22 08. 2013, 23:32
Actualizat: 22 08. 2013, 23:33