Revenirea lui Dinamo în cupele europene după cinci ani de pauză e așteptată cu foarte mare interes. Joi, de la 20:30, pe Arena Națională va veni Athletic Bilbao, iar Cosmin Contra a lansat un nou apel la fanii dinamoviști la conferința de presă care a prefațat confruntarea cu bascii.
FCSB a strâns peste 33.000 de oameni la meciul cu Viktoria Plzen, iar dinamoviștii speră la o cifră asemănătoare. Până luni seară, se vânduseră aproximativ 15.000 de bilete, iar Cosmin Contra îi cheamă pe fani la stadion pentru a crea o atmosferă superbă cu Bilbao: „Sper ca dinamoviștii să fie în număr mult mai mare decât la meciul de aseară (n. red – FCSB – Viktoria Plzen). Suporterii dinamoviști sunt speciali, nu pot să-i compar cu cei de la FCSB. Nu există comparație. Vom încerca să ne apărăm în bloc, Athletic are jucători de mare forță, cu niște calități deosebite. Sunt foarte realist, cunosc foarte bine echipa Athletic Bilbao, știu puterea pe care o are atât în defensivă, cât și în ofensivă. Dar sper să fie un rezultat pozitiv pentru noi”, a spus Contra, la conferința de presă susținută miercuri.
Antrenorul lui Dinamo a glumit pe seama venirii lui Rivaldo în România, fostul Balon de Aur urmând să ajungă astăzi la București pentru a-l urmări la lucru pe Rivaldinho: „Dacă ar fi să ne luăm după mame, tați, surori și toți care vin la meci, atunci ar trebui să intre pe teren toți cei 24 de jucători din lot. Mă bucur că Rivaldo vine, în sfârșit, în România”, a adăugat „Guriță.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER