Rezultat mare pentru Dinamo. O echipă care a lipsit sezoane la rând din Europa și care nu a mai cunoscut gustul unei prestații bune contra unui nume mare de atât de mult timp, echipa dinamovistă a făcut un meci reușit joi seară, pe Național Arena, contra lui Athletic Bilbao. Bascii au condus cu 1-0 încă din start, însă totul s-a schimbat în urma unui mecanism excelent coordonat de Cosmin Contra, antrenor care a știut să se adapteze din mers și să modifice astfel încât să poată rămâne în calcule. ProSport îți prezintă trei momente decisive din egalul lui Dinamo cu Bilbao, momente pe care Cosmin Contra a trebuit să le gestioneze.
1. Apărare-contraatac. Plus frică.
Startul jocului a fost o surpriză pentru puțini. Bilbao s-a instalat la conducerea jocului cu siguranța pugilistului de categorie superioară, iar Dinamo s-a retras în colț. Însă ce nu a făcut Dinamo, lucru pe care trebuie să îl trecem la capitolul plusuri, a fost să se apere dezorganizat, disperat. Chiar dacă defensiva s-a vrut una ermetică din care să se iasă în viteză, pe contraatac, fundașii au fost suficient de cerebrali astfel încât să nu „bubuie” baloane în tribună, ci să paseze în linia de mijloc. Din punct de vedere tactic, Cosmin Contra a abordat startul de meci în singura variantă care nu ar fi fost sinucidere, lucru apreciat și de specialiști la finalul jocului. Lucrurile se puteau termina mai bine dacă, în prima parte a primei reprize, frica nu intervenea în jocul „câinilor”. A fost, de altfel, un reproș pe care atât Adi Mutu cât și Cosmin Contra l-au făcut la final.
2. Adaptează-te și vei supraviețui!
Una dintre principalele probleme ale echipelor românești în duelurile importante ale ultimilor ani a fost lipsa abilității de adaptare. Registrul tactic schimbat în mers necesită, pe lângă jucătorii suficient de inteligenți pentru a primi și procesa mesajele de pe margine, și un antrenor lucid și curajos. Iar Cosmin Contra a dat dovada faptului că are curaj în repriza a doua a jocului de pe Național Arena. La pauză, atunci când Bilbao conducea cu 1-0 și controla ostilitățile, l-a scos de pe teren pe Busuladzic și a împins jocul cu Rivaldinho. I-a chemat pe rând la marginea terenului pe fotbaliștii importanți, pe May, pe Hanca sau pe Nemec, iar rezultatul s-a văzut instant. Dinamo a dus jocul tot mai aproape de poarta lui Athletic, rigorile specifice posturilor au devenit mai flexibile, fotbaliștii au participat activ la ambele faze, și dincolo de golul brazilianului românii și-au mai trecut în cont ocazii importante de a marca.
3. Schimbarea lui Nemec, mutare nereușită?
Într-un moment în care Dinamo părea să fie tot mai aproape de golul doi, moment în care românii „controlau” fotbalul, Cosmin Contra a simțit nevoie să facă o nouă modificare. L-a scos de pe teren pe Nemec și l-a trimis pe Juan Albin, însă rezultatele au întârziat să apară, ba din contră, bascii au reușit să echilibreze jocul. Deși fără să se poată lăuda cu rezultate concrete, Nemec a avut un rol de care s-a achitat foarte bine în special după intrarea lui Rivaldinho. Uriașul atacant a hârjonit în permanență linia de fundași centrali a lui Athletic, iar devierile și mingile întoarse de el au produs faze importante la poarta oaspeților. După ieșirea lui, lucrurile nu au mai stat la fel de bine pentru Dinamo pe plan ofensiv, lucru observat și de Ciprian Marica. „Personal nu l-aș fi schimbat pe Nemec cu Juan Albin. Poate doar dacă ar fi avut probleme medicale. Nu am înțeles acea schimbare făcută de Cosmin. Echipa egalase, se afla în creștere. L-a ținut în schimb pe Hanca tot meciul, care încă nu se află la nivelul lui obișnuit„, a spus fostul atacant la TVR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER