Contra trimite SOS-uri! „Nu am liniște la echipă!”

*Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, e nemulțumit de faptul că Primăria Ploiești amână plata primelor restante pentru performanțele din sezonul trecut

*Petrolul joacă joi în deplasare cu Swansea, în play-off-ul Europa League (ora 21:00, PRO TV)

Petrolul e la un pas de grupele Europa League, dar antrenorul Cosmin Contra nu are deloc liniște la echipă. O delegație alcătuită din tehnician și cei trei căpitani, Geraldo, Hamza și Mustivar, a fost ieri în audiență la primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru a discuta situația primelor restante pentru performanțele din sezonul trecut. Din păcate pentru „galben-albaștri”, concluziile nu au fost favorabile. „Am avut o întâlnire cu primarul orașului și nu ne putem declara mulțumiți de cele două termene fixate, decembrie 2013 și iunie 2014! Este vorba despre niște bani pe care i-am avut promiși în anul competițional 2012-2013 și care, iată, se spune că ne-ar intra în conturi după un an! Este incorect, deja băieții nu se gândesc decât la o eventuală țeapă din partea celor care au girat premierea! Nu știu cum să mai gestionez situația, cred că nu va mai fi vorba despre liniște la echipă, chit că eu nu-mi doresc asta!”, a spus Contra în presa din Ploiești. În sezonul 2012-2013, Petrolul a terminat Liga I pe locul trei și a cucerit Cupa României.

Dore, bun pentru Swansea

Atacantul titular al Petrolului, Ferebory Dore a lipsit aproape o săptămână de la echipă, acesta ajungând la Ploiești abia ieri! Plecat la mijlocul săptămânii trecute la naționala statului Congo, Dore a rămas în Franța pentru a-și rezolva problemele legate de viza de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii! Acesta risca să pățească precum astralul Fatai, înainte de deplasarea de la Trencin, dar Petrolul l-a învoit de la meciul cu Ceahlăul tocmai pentru a-l avea la dispoziție contra lui Swansea.

Petrolul reprezintă orașul Ploiești, ne place să ne fălim cu asta, însă când trebuie să ne ținem de cuvînt, nu o facem
Cosmin Contra, antrenor Petrolul

Contra ar realiza cea mai mare performanță din cariera sa de antrenor dacă va duce Petrolul în grupele Europa League

Manasse Enza Yamissi s-a accidentat în partida contra Ceahlăului (1-1) și va lipsi o lună

Foto: Bogdan Iordache

Pierde Swansea doi titulari?

Cotidianul „London Evening Standard” a anunțat ieri că Arsenal vrea să facă o ofertă de 42 de milioane de euro pentru doi jucători de la Swansea. Este vorba despre căpitanul echipei galeze, fundașul central Ashley Williams, și de atacantul Michu. Ambii sunt titulari în echipa lui Michael Laudrup, spaniolul Michu fiind și golgheterul echipei în sezonul trecut, cu 18 goluri în 35 de meciuri.

Publicat: 20 08. 2013, 03:00
Actualizat: 20 08. 2013, 03:00