Corvinul Hunedoara a reușit o mare performanță prin eliminarea celor de la Paksi, iar acum a aflat că poate juca la Sibiu și în grupele cupelor europene, în cazul în care va avansa în Europa.
Deocamdată, următoarea provocare pentru Florin Maxim și elevii lui este dubla complicată cu Rijeka, vicecampioana Croației și rivala celor de la Dinamo Zagreb.
Pentru o divizionară secundă din orice țară, o calificare în grupele unor cupe europene, chiar și Conference League, reprezintă un țel foarte greu de atins. După ce a trecut surprinzător de Paksi, scor 4-2 la general, Corvinul este încă sigură de cel puțin alte patru meciuri în Europa: indiferent de ceea ce se va întâmpla cu Rijeka, ar mai avea de trecut doar două tururi pentru a-și mări substanțial bugetul pentru următorii ani.
UEFA a cerut revelației Cupei României să anunțe stadionul pe care va juca dacă trece și de Rijeka. Astfel, Corvinul poate evolua tot la Sibiu și în turul al treilea preliminar din Europa League, stadion omologat însă și pentru fazele avansate ale competițiilor europene.
Este o veste cum nu se poate mai bună pentru suporterii din Hunedoara, care au venit într-un număr foarte mare și la returul cu Paksi, câștigat de maghiari cu scorul de 2-0. Deși calificarea era practic jucată, în tribune au fost peste 9.000 de spectatori și este de așteptat ca jocul cu formația din Croația să se dispute cu casa închisă.
Inițial, Corvinul Hunedoara a optat pentru varianta de a merge la Sfântu Gheorghe, acolo unde Laszlo Dioszegi era gata să-i primească pe ardeleni. După ce a evoluat și în sezonul precedent în Europa, Sepsi avea un stadion bine pus la punct pentru meciurile din preliminarii.
Doar că stadionul din Sibiu a fost omologat pe ultima sută de metri de cei de la Corvinul, care au dorit ca fanii să nu parcurgă o distanță mare pentru a-și susține favoriții. Această arenă a găzduit și finala Cupei României, în care Hunedoara a trecut de Oțelul Galați, după executarea loviturilor de departajare.
Iar varianta de a merge la Sibiu pare să fie alegerea perfectă, Corvinul urmând astfel să împartă arena cu Hermannstadt, care se concentrează doar pe parcursul din Superliga.
„Delegatul UEFA a fost foarte mulțumit de condițiile pe care le oferă stadionul din Sibiu. Iar acolo se poate juca fără probleme chiar și în grupele unor cupe europene. Totul este pus la punct”, susțin sursele ProSport.
În sezonul trecut, Superliga nu a dat nici măcar o echipă în grupele cupelor europene. Aproape de această realizare a fost Sepsi, eliminată dramatic de Bodo/Glimt în play-off-ul Conference League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER