Cristi Săpunaru aduce astăzi trofeul Europa League la București!** Unde va fi expusă Cupa
Trofeul Europa League ajunge azi la București, cu mai puțin de o lună înainte de finala programată pe 9 mai, la Național Arena. Evenimentul va fi marcat de o festivitatea specială, la care va lua parte și președintele UEFA. Cupa de 15 kilograme părăsește vitrina câștigătoarei de anul trecut, FC Porto, și va ajunge la București un un charter în care va urca și românul Cristian Săpunaru (foto).
Fundașul român al lui Porto va avea onoarea să-i înmâneze trofeul lui Michel Platini, care i-l va da mai departe lui Sorin Oprescu, primarul Bucureștiului, în cadrul unui ceremonial care va fi transmis în direct de Sport.ro, începând cu ora 17:00. Drumul pe care Platini va ajunge la stadion a fost ținut secret, ca de altfel tot programul șefului UEFA, pentru ca fanii să nu mai posteze bannere de protest pe traseu la adresa șefilor FRF, cum s-a întâmplat anul trecut.
Supărat că nu vede Rapid – Vaslui
Aflat aproape de o despărțire de FC Porto, Săpunaru va păși pentru prima dată pe Național Arena după accidentarea de la meciul cu Franța, din preliminariile CE 2012. „Săpun” a suferit o ruptură musculară care ulterior l-a scos din circuit cinci luni. „Stă foarte puțin la București. Ajunge în jurul prânzului și pleacă în jurul orelor 20:00. După ceremonie, merge în Piața George Enescu, unde va fi expus trofesul prima dată, după care pleacă direct la aeroport. Chiar a fost supărat că nu poate vedea meciul de Cupă dintre Rapid și Vaslui”, susține o sursă din federație.
Unde va fi expus trofeul
11-12 aprilie: Piața George Enescu
13-16 aprilie: Băneasa Shopping City
17-19 aprilie: Pasajul Universității
20-22 aprilie: Centrul Vechi (Lipscani)
23-26 aprilie: Căminele Studențești din Regie
27-29 aprilie: Tribuna VIP Național Arena
30 aprilie – 01 mai: Primăria Capitalei
02-03 mai: Sediul SEAT
04-06 mai: Parcul Unirii
07 mai: Comitetul Olimpic și Sportiv Român
4 echipe au mai rămas în Europa League: Atletico Madrid, Valencia, Athletic Bilbao (toate, Spania) și Sporting Lisabona (Portugalia)