Croații se tem de 4-1 ca Rapidul de 2-0:)! **VIDEO Hajduk a pierdut de două ori calificarea de la acest scor!

Tehnicianul Stanko Poklepovici rămâne extrem de conectat la
partida cu Unirea, chiar dacă în tur croații au învins cu un
confortabil 4-1. Totuși, antrenorul lui Hajduk cunoaște
background-ul echipei din Split, care de două ori a ratat
calificarea după victorii categorice în meciul tur.

Am câștigat cu 4-1, dar nu ne considerăm calificați.
Trebuie să fim serioși, cu ambele picioare pe pământ. În 1974,
Hajduk a câștigat cu 4-1 cu Saint Etienne, dar în manșa secundă
francezii s-au impus cu 5-1, iar în 1982, tot după un 4-1 cu
Bordeaux, a urmat un 0-4. Nu e nimic încheiat, avem un avantaj
frumos, dar trebuie să jucăm. Trebuie să ne facem treaba până la
capăt. Să așteptăm să ne calificăm matematic în grupe și vorbim
apoi de ce performanță am realizat
„, a spus
Poklepovici.

Atacantul Senijad Ibricici a afirmat că Hajduk a rezolvat mai mult
de 50 la sută din ecuația calificării. „Nu trebuie să ne
lăsăm amețiți de victoria de la Split. Dinamo București ne-a dat
trei goluri în 30 de minute în faza precedentă. Trebuie să fim
concentrați până la capăt și să tranșăm calificarea la
București
„, a comentat Ibricici.

Formația Unirea Urziceni va întâlni, joi, de la ora 20.30, pe
stadionul Steaua, formația Hajduk Split, într-o partidă contând
pentru manșa secundă a play-off-ului Ligii Europa. În tur, echipa
croată a câștigat cu scorul de 4-1.

Programul echipelor din România în Europa
League

Toate partidele se dispută joi

Grasshopper – Steaua, ora 20:30, ProTV

Unirea Urziceni – Hajduk Split, ora 20:30

Lille – Vaslui, ora 21:45

Manchester City – FC Timișoara, ora 21:45


Vezi aici imagini de la Hajduk – Saint Etienne, din
1974

Publicat: 23 08. 2010, 20:38
Actualizat: 23 08. 2010, 20:39