CSU Craiova și Dinamo sunt pe locurile 1 și 3 în topul celor mai mari cote ale echipelor care joacă azi acasă în preliminariile Europa League. O veste bună și una proastă pentru cele două
Din cele 29 de echipe care joacă azi acasă în turul III preliminar al Ligii Europa, CSU Craiova are cea mai mare cotă la casele de pariuri. În același top, Dinamo ocupă locul 3. În schimb, Astra Giurgiu este socotită favorită.
Conform mediei ofertelor a 15 case de pariuri calculată de portarul www.oddsportal.com, cel mai dezechilibrat meci, în defavoarea gazdelor, se dispută la Turnu Severin, unde are loc CSU Craiova – AC Milan. Oltenii au cota 12,46 la victorie, egalul este apreciat la 5,56, în timp ce victoria italienilor are 1,25. Meciul va începe la ora 21:00 și va fi transmis la TV pe DigiSport 1 și liveblog pe www.prosport.ro.
Pe locul trei în topul gazdelor cu statut de outsider este meciul Dinamo – Athletic Bilbao. Românii au cota 6,93 la victorie. Egalul este evaluat la 3,9, în timp ce spaniolii au cota 1,51 pentru succes.
Partida începe la ora 20:30, va fi transmisă la TV pe TVR 1 și liveblog pe www.prosport.ro.
Cel mai bine dintre echipele din România participante la preliminariile Ligii Europa stă Astra Giurgiu. Casele de pariuri o văd pe echipa lui Edi Iordănescu favorită cu Oleksandria. Astra are cota 2,32 la victorie, egalul este cotat cu 3,09, succesul ucrainenilor are cota 3,21.
Vestea proastă, în această statistică, este că nimeni nu prea mai dă mulți bani pe fotbalul românesc. Imaginea sa reală se reflectă în felul în care casele de pariuri (care fac business din aprecierea cât mai corectă a ceea ce urmează să se petreacă) și pariorii privesc competitivitatea echipelor din Liga 1.
Există însă și o potențială parte bună. Pe vremuri, Universitatea Craiova și – mai ales! – Dinamo se simțeau mult mai bine în postura de echipe considerate mai slabe. Craiova a eliminat Leeds United, Bordeaux, Kaiserslautern și Fiorentina când nimeni nu îi acorda absolut nicio șansă. Dinamo a bătut Inter Milano, SV Hamburg, Everton și Bayer Leverkusen tot când a plecat cu șansa a doua.
Cea mai dezechilibrată partidă, în această seară de preliminarii în Liga Europa, va avea loc, însă, în opinia caselor de pariuri, la Liverpool, la Everton – Ruzomberok. Echipa-gazdă pornește cu cota 1,08 la victorie, în timp ce slovacii au cota 27,56 pentru un succes. Egalul este cotat cu 9,57.
Locul 2 în acest top este deținut de partida Ostersunds (Suedia) – Fola (Luxemburg). Faptul că oaspeții au eliminat, în turul anterior, echipa scoțiană Glasgow Rangers nu a impresionat pe nimeni. Fola are cota 15,18 la victorie, gazdele având 1,2. X-ul este estimat la 6,02.
Locul 3 aparține partidei PSV Eindhoven (Olanda) – Osijek (Croația). Oaspeții au cota 14,78 pentru un succes, în timp ce gazdele – 1,19. Egalul are cota 6,49.
Trebuie menționat că toate cotele medii prezentate mai sus erau valabile pentru ora 10:45. Dat fiind că și casele de pariuri își schimbă pe parcursul zilei ofertele, media calculată de portalul prezentat mai sus se schimbă de asemenea. Chiar dacă oscilează, cotele nu se schimbă însă radical.