La scurt timp după fluierul final din duelul FCSB – RFS 4-1, Meme Stoica a avut doar cuvinte de laudă pentru fotbaliștii lui Elias Charalambous și a ținut să evidențieze în mod special prestația unui jucător care recent a fost „făcut pachet” de Gigi Becali.
Este vorba despre atacantul Daniel Bîrligea (24 de ani), criticat dur de patronul FCSB după debutul din meciul cu Petrolul Ploiești (1-1), în care care a sfârșit prin a fi schimbat la pauză.
Joi seară, 26 septembrie 2024, FCSB a învins-o pe RFS cu 4-1 și a debutat cu o victorie importantă în faza principală din Europa League. Daniel Bîrligea a deschis scorul pe Arena Națională în minutul 8, însă roș-albaștrii au fost egalați în minutul 23, prin Lipuscek.
Ulterior, pentru gazde au punctat Șefănescu (32′) și Darius Olaru (58′, 69′), care s-a remarcat cu o dublă, iar scorul final al confrunt[rii a fost 4-1 ]n favoarea campioanei României.
Pus în postura de a analiza prestația elevilor lui Elias Charalambous, Meme Stoica a avut cuvinte de laudă pentru toți jucătorii. Ulterior a fost sunat și chemat la autocar, însă în cele din urmă a revenit în direct, la TV, pentru a aplauda public prestația lui Daniel Bîrligea. Atacantul transferat de la CFR Cluj pentru 2.500.000 de euro a jucat foarte bine și a înscris primul lui gol în tricoul roș-albastru, în ciuda faptului că acum câteva zile, după debutul din partida cu Petrolul, a fost aspru criticat de Gigi Becali.
E golul lui Bîrligea, presing insistent. Faptul că nu renunță e mare lucru, de asta am plătit atâta. La un moment dat, Gică Popescu mi-a zis «Hai să mergem la Barcelona». Erau acolo Neymar, Messi, dar am zis că singurul jucător cu care vreau să vorbesc este Luis Suarez, mi-a plăcut enorm de el, nu renunța la nicio minge. OK, mai mușca, dar ce să faci?? Gigi îl făcuse pachet pe Bîrligea, dar acum a jucat bine”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
Așa cum am precizat deja, Meme Stoica i-a lăudat pe aproape toți fotbaliștii lui Elias Charalambous pentru felul în care s-au prezentat la debutul din faza principală a Europa League.
Deocamdată suntem cu picioarele pe pământ, de aici începe competiția pentru noi. În prima repriză pierduserăm controlul meciului, dar ne-am revenit, am fost doar noi pe teren. Târnovanu a avut câteva intervenții bune. Poate mai important decât toate astea, eu am sperat ca Bîrligea și Ștefănescu să fie bine, au marcat amândoi, dar ceva mi s-a părut mie extrem de important. Cine e lider? Olaru, Tănase? Această conlucrare formidabilă dintre cei doi la ultimele două goluri ne-a făcut extrem de fericiți. Sprijin mare de la Miculescu la golul lui Bîrligea. Tănase a jucat trei posturi, atacant stânga, central, apoi număr 10. Și Tănase avea nevoie de o astfel de evoluție”, a mai declarat managerul general al FCSB.
În final, Meme a identificat și un aspect la care FCSB va trebui să se îmbunătățească în vederea meciurilor următoare. Golul încasat de roș-albaștri de la RFS a venit în urma unei faze fixe:
Când domini jocul și adversarul îți dă gol din nimic e o nenorocire! Luăm goluri din faze fixe, din corner, ne e frică, am luat și cu Sparta, și acum. Niciun meci pe care-l vom juca de acum încolo nu va avea legătură cu acesta de azi. Am fost o echipă bună spre foarte bună împotriva unui adversar modest. De acum jucăm cu băieții mari. Minciună mare rezultatul la PAOK, au jucat foarte bine. Ne stă bine outsideri, vom mai face puncte, nu știu dacă suficiente, dar avem motive să credem. Primul meci acasă e posibil să fim sold-out, vom avea meciuri cu echipe care atrag mult mai mult decât letonii”, a încheiat Mihai Stoica.
Programul FCSB din Europa League:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER