Cu ei se bate Steaua pentru primul loc în grupă:** „Schalke ori îți dă multe, ori se face de râs”

Steaua a fost repartizată în grupa J a Europa League, alături de Schalke 04, Maccabi Haifa și AEK Larnaca.

La prima vedere, pare o grupă accesibilă Stelei, singura problemă reprezentând-o cei de la Schalke, grupare cu care roș-albaștri se vor bate probabil pentru locul întâi în grupă.

Marcel Răducanu, fosta glorie a Stelei, care a jucat la rivala „minerilor”, Borussia Dortmund, i-a avertizat pe „roș-albaștri” că n-au multe șanse la Gelsenkirchen.

„Schalke e o echipă de la care nu știi la ce să te aștepți. A avut evoluții foarte oscilante în acest început de sezon. A pierdut la Stuttgart cu 3-0, a bătut pe Köln cu 5-1, iar în ultima etapă a învins la Mainz cu 4-2, deși a fost condusă cu 2-0. Și cu Helsinki s-a făcut de râs, iar apoi i-au nimicit pe finlandezi. Dacă îi prinde într-o zi proastă, Steaua poate să-i bată. Dar numai la București. La Gelsenkirchen o să fie mai greu, în fața a 60.000 de suporteri fanatici. În mod normal, Steaua și Schalke ar trebui să se califice. Raul s-a împăcat cu antrenorul, Farfan și-a revenit după accidentare și joacă foarte bine, Huntelaar a dat o mulțime de goluri. De-abia aștept meciul de la Gelsenkirchen. Schalke ori îți dă multe, ori se face de râs”, a spus Marcel Răducanu pentru Evz.

Publicat: 27 08. 2011, 14:27
Actualizat: 27 08. 2011, 14:30