Cu Twente e pe bani!

Înaintea plecării la Enschede, conducerea din Ghencea a decis să
revină la sistemul cu prime de meci

Șefii din Ghencea simt că meciul cu Twente se poate dovedi decisiv
în calculele calificării din grupe și lucrează la moralul
jucătorilor. Pentru a-i motiva suplimentar pe aceștia, conducerea a
decis să le acorde iar, după aproape două săptămâni, o recompensă
pentru victorie.

Debarcarea lui Cristiano Bergodi de la cârma echipei din Ghencea a
echivalat, printre altele, și cu absența primelor la meciurile
disputate fără italian pe banca tehnică. Mihai Stoichiță și Basarab
Panduru au simțit că acest lucru îi afectează pe jucători și s-au
hotărât să revină la premierile pentru fiecare partidă.

La fel ca în
campionat

Chiar dacă un meci în cupele europene nu se compară cu deplasări de
genul Piatra-Neamț, Bistrița sau Curtea de Argeș, conducerea Stelei
a decis să nu facă rabat de la regula pe care a impus-o pentru
acest sezon: prime de obiectiv mari, prime de meci mici. De fapt,
la începutul sezonului, Gigi Becali hotărâse să nu mai acorde
niciun fel de recompensă pentru fiecare joc în parte, dar între
timp s-a răzgândit. Tocmai de aceea, pentru meciul cu Twente s-a
propus o primă de 2.000 de euro fiecărui jucător pentru un succes,
una identică cu cele pe care steliștii le au stipulate în
Regulamentul de Ordine Interioară pentru meciurile din Liga
I.

Au de luat câte 8.000 de
euro

La începutul sezonului, înaintea meciului cu Ceahlăul, Cristiano
Bergodi a purtat o discuție cu Gigi Becali, în urma căreia a reușit
să-l convingă pe patron să le acorde fotbaliștilor prime de meci în
campionat. Astfel, fiecare succes în deplasare era remunerat cu
2.000 de euro, în timp ce un egal „afară” îl costa pe Gigi 1.000 de
euro. În același timp, o victorie în Ghencea însemna și ea 1.000 de
euro. Cum Steaua a reușit să învingă Ceahlăul, Oțelul și Gaz Metan
în deplasare, Pandurii acasă, iar duminică a remizat la Brașov,
calculul final arată 8.000 de euro în dreptul fiecărui jucător.
Chiar și așa, niciun stelist nu a primit până acum niciun ban în
afara salariilor, toate primele rămânând la stadiul de
promisiune.

De unde au de luat bani steliștii
Ceahlăul – Steaua 2.000 de euro
Oțelul – Steaua 2.000 de euro
Gaz Metan – Steaua- 2.000 de euro
Steaua – Pandurii- 1.000 de euro
Brașov – Steaua- 1.000 de euro
Total: 8.000 de euro

Așteaptă și prima din Europa
League

O altă restanță pe care conducerea din Ghencea o are față de
jucători este prima promisă pentru calificarea în grupele Europa
League. Cum steliștii au reușit în tururile preliminare ale celei
de-a doua competiții continentale șase victorii din șase, și au
reușit en-fanfare, din postura de cap de serie, accederea în
seriile fostei Cupe UEFA, conducerea le-a rămas datoare cu câte
10.000 de euro. Banii vor intra însă, așa cum s-a promis, abia când
UEFA va trimite banii către cluburi, lucru care se pare că se va
întâmpla abia pe 16 octombrie.â

Au dormit lângă
aeroport!

Conducerea Stelei a luat o decizie surprinzătoare înaintea plecării
în Olanda. Cum lotul roș-albaștrilor urma să decoleze în această
dimineață, la ora 9:30, șefii din Ghencea au ales să petreacă
noaptea dinainte în Otopeni, pentru a evita aglomerația din
traficul bucureștean. Astfel, gazdă în noaptea de marți spre
miercuri le-a fost hotelul „Confort”, care se află în apropierea
aeroportului „Henri Coandă”.

Publicat: 30 09. 2009, 09:28
Actualizat: 30 09. 2009, 09:31