Daniel Bîrligea a marcat primul său gol în tricoul celor de la FCSB și a dezvăluit cui îi dedică reușita din partida cu RFS, pe care campioana României a câștigat-o cu scorul de 4-1.
Atacantul transferat de la CFR Cluj a declarat, la finalul partidei de pe Arena Națională, că a vrut să o facă fericită pe mama lui, care se afla în tribune.
FCSB a început cu dreptul noul sezon de UEFA Europa League și s-a impus în fața celor de la RFS, scor 4-1. Daniel Bîrligea, fotbalist transferat de campioana României de la CFR Cluj, a reușit să deschidă scorul pe Arena Națională, după o fază pe care a lucrat-o împreună cu Darius Olaru.
LA finalul meciului, jucătorul a dezvăluit cu îi dedică prima reușită în tricoul roș-albastru.
„E o senzație frumoasă, o fericire imensă să marchez pentru aceste culori. Această victorie ne ajută să avem moralul ridicat pentru următoarele meciuri și pentru campionat. Am păsit pe gazon pentru a o face fericită pe mama, care e în tribună, pe iubita mea și toată familia care e în tribună. Am vrut să arăt că nu sunt cel din meciul trecut și vreau să jucăm din ce în ce mai bine”, a declarat Daniel Bîrligea, la Digi Sport.
Imediat după ce a reușit golul de 1-0, Daniel Bîrligea a făcut o cursă de aproximativ 60 de metri și l-a îmbrățișat pe antrenorul Elias Charalambous. Gestul atacantului a fost văzut și aplaudat de întreg stadionul.
Daniel Bîrligea este de părere că victoria din UEFA Europa League îi va ajuta pe roș-albaștri să obțină rezultate bune și în Superliga României.
„Aveam nevoie de o victorie în Europa, pentru puncte, pentru moral. Și în campionat ne va ajuta, la moral. A fost fericire maximă, voiam să dovedesc că sunt aici cu un motiv. Am vorbit cu staff-ul, mi-a dat mare încredere, acest lucru m-a ajutat. Am vrut să las toate greutățile la o parte și să dau tot ce pot. Meciul acesta a fost perfect, sunt meciuri și meciuri. Trebuie timp, nu ne cunoaștem în două meciuri. Înce, încet, ne vom cunoaște din ce în ce mai bine.
Presiunea dispare dacă ai rezultate. În campionat a fost un meci pe un teren mai greu. Azi a fost un teren impecabil, s-a văzut calitatea pe un teren diferit. S-a văzut unitatea echipei, am dovedit că suntem FCSB nu o echipă care se bate pentru locul 13. Îi vom face fericiți pe fani. Ne ajută că am dat multe goluri, e abia primul meci. Mogoș s-a uitat cu siguranță la meci, câțiva colegi de la CFR la fel, sunt sigur că țineau cu mine. Momentan ne gândim la campionat, luăm fiecare meci în parte. Ne pregătim cât mai bine posibil, suntem mulți jucători de calitate. Suntem profesioniști, trebuie să facem față”, a declarat Daniel Bîrligea.
Daniel Bîrligea nu este la prima partidă pentru FCSB. Atacantul a debutat pentru campioana României în Superliga, într-un meci cu Petrolul Ploiești, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În partida respectivă, Daniel Bîrligea a fost schimbat după doar 45 de minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER