Gigi Becali a surprins pe toată lumea în momentul în care a plecat de la stadion după meciul dintre PAOK Salonic și FCSB, încheiat cu scorul de 0-1.
Latifundiarul din Pipera a demonstrat încă o dată că s-au dus timpurile când se urca pe Maybach, în fața jurnaliștilor și a suporterilor, și a oferit imaginea serii.
Gigi Becali a demonstrat încă o dată că s-au dus timpurile când se urca pe Maybach, în fața jurnaliștilor și a suporterilor, după o victorie importantă a echipei sale, și a oferit imaginile serii după partida dintre PAOK Salonic și FCSB, încheiată cu scorul de 0-1. Latifundiarul din Pipera a plecat de la stadionul echipei lui Răzvan Lucescu cu un microbuz, în care au urcat mai multe persoane, printre care și fostul arbitru Alexandru Tudor, care este un apropiat al omului de afaceri.
Îmbrăcat extrem de elegant, așa cum a obișnuit de-a lungul anilor, Gigi Becali s-a așezat pe locul din spatele șoferului și a stat preț de aproximativ un minut de vorbă cu un preot.
De menționat este că Gigi Becali a fost flancat de jandarmi și polițiști în momentul în care a plecat de pe stadionul „Toumba”.
Gigi Becali a fost extrem de încântat de victoria obținută de FCSB pe terenul celor de la PAOK Salonic. Astfel, la doar câteva minute după finalul partidei, latifundiarul din Pipera a intrat în direct, la TV, și a vorbit despre jucătorii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
„M-au încântat Olaru și Bîrligea. Olaru e golul lui, creația lui. Bîrligea s-a bătut ca un leu. Miculescu extraordinar, s-a luptat acolo, și Dawa, și Popescu, și Crețu, toată echipa. Toată echipa extraordinară. Nu am îndoieli la echipa asta. Mai zic ca să le fie frică, dar nu am nicio îndoială.
Pe toate flancurile suntem mai puternici. Totul e mult mai puternic, n-am avut atacant. E diferență mare.
Cu siguranță că este omogenitate, dar am și adus jucători. Meme a zis că dacă îl aveam pe Bîrligea îi spulberam pe Sparta. David Miculescu e jucător de anvergură”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER