Antrenorul cipriot al FCSB a stabilit deja un record de longevitate. A depășit un an și șase luni pe banca acestei formații și a devenit antrenorul cu cel mai lung mandat din ultimii 12 pe care i-a avut echipa lui Gigi Becali. De la Laurențiu Reghecampf nu s-a mai văzut un mandat atât de lung la FCSB.
Ionuț Rada, fost coleg cu Charalambous la Karlsruher, a fost unul dintre cei cărora cipriotul le-a cerut sfatul când a preluat FCSB. Se pare că cei doi au avut mai multe discuții despre cum se poate relaționa cu Gigi Becali și antrenorul a apelat la experiența de fost jucător la FCSB a lui Rada.
Fostul fundaș central a povestit cum l-a sfătuit să evite conflictele și să nu repete greșelile foștilor antrenori. „L-am ajutat să se acomodeze. Vorbeam cu el la început și erau multe necunoscute pentru el. M-am bucurat că am putut să îl ajut. A ținut foarte mult cont de ce am discutat, mai ales pe partea cu presa, care a fost agresivă uneori, dar și-a ținut linia lui. A reușit să păstreze acest echilibru și cu staff-ul, pentru că știam cu Dică ce probleme au fost. Apoi, știam că trebuia să mulțumească pe toată lumea, atât patronul cât și jucătorii, ca să nu mai vezi supărări în vestiar, cum erau în trecut. Lumea a înțeles că așa se lucrează, sigur că sunt lucruri anormale, dar jucătorii nu mai sunt copleșiți de asta și încearcă să creeze o echipă și să crească împreună, nu individual. L-am avertizat că va fi foarte greu să ai sută la sută decizia”, a povestit Ionuț Rada, pentru ProSport.
Prietenul lui Elias Charalambous i-a recomandat acestuia să aplice tactica lui Olăroiu de relaționare cu patronul Gigi Becali: „Știam modelul Olăroiu, care dacă a știut să comunice a avut un ambient plăcut. I-am spus că acestea sunt condițiile și că trebuie să știe să comunice cu patronul, să-i explice și să-l facă să înțeleagă de ce alege un sistem de joc și un jucător. E important să creezi o legătură cu patronul. Dacă spui de la început că tu ești antrenor și doar tu decizi, clar că se rupe relația”.
Rada spune ce crede că a câștigat FCSB, față de anii trecuți, pe lângă stabilitatea de pe banca de rezerve: „FCSB este o echipă care a câștigat foarte multă personalitate. O echipă care în trecut se vedea că are nevoie de un lider, acum în fiecare compartiment are personalitate. Am văzut prestații care arată maturitate”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER