„Dacă la atacanții pe care îi avem nu dăm gol în Cipru,** atunci unde mai înscriem?”
FC Vaslui a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în play-off-ul Europa League, după victoria în fața Omoniei, scor 2-0. "Galben-verzii" mai au doar un hop-meciul retur din Cipru care se va disputa mâine.
Chiar dacă ciprioții sunt oprimiști și încă mai cred în calificare, Adrian Porumboiu este convins că echipa sa va fi cea care va merge în următorul tur.
"Dacă avem valoare, vom trece și peste căldură, și peste atmosfera făcută de suporterii ciprioților și ne vom califica. Și ei joacă în aceleași condiții, chiar dacă sunt mai obișnuiți ca noi. Avem și noi jucători obișnuiți, Mike, născut la 40 de grade în Zimbabwe. Dacă la atacanții pe care îi avem, Mike, Wesley, Burdujan, nu marcăm aici, atunci unde mai înscriem?", a declarat patronul vasluienilor la gsptv