Jan Seifer, ofițerul de presă al celor de la Slovan Liberec, a declarat pentru Evenimentul Zilei că incidentele petrecute pe stadionul din Ștefan cel Mare sunt suficient de grave pentru ca Forul European să dispună nejucarea partidei retur. Mai mult, acesta susține că primul suporter care a intrat pe teren a lovit un jucător de la Slovan.
"Suporterul care a pătruns pe teren a lovit un jucător de-al nostru. Huliganul s-a îndreptat țintă către Kerici, pe care a vrut să-l lovească, însă, văzând că este urmărit de un om de la pază, s-a întors și a aruncat steagul în Holenak. N-a fost nimic grav, dar a existat această intenție”, a afirmat Jan Seifer.
Fostul oficial al FRF, Florin Prunea, altfel optimist înaintea începerii ședinței Comisiei UEFA, spune că în măsura în care acest lucru este real, Dinamo riscă foarte mult.
"Dacă se confirmă faptul că acel suporter ar fi lovit un jucător de la Slovan, acest lucru ar fi foarte grav pentru Dinamo. La televizor nu se vede toată faza, de când a pătruns acesta pe teren, până în momentul în care a fost imobilizat. Dar acele imagini există, dacă se ajunge la proba video și se confirmă această ipoteză, e de rău.", a spus Prunea la gsptv.
Fostul internațional a confirmat faptul că Lupescu nu ia parte la ședința Comisiei de Disciplină a UEFA, el recuzându-se singur. "Ionuț nu este prezent la ședința Comisiei, dar sunt convins că acest caz va fi judecat și în spiritul jocului. Nu cred că Dinamo va fi suspendată, acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm cu emoții decizia."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER