Danezii au început deja războiul cu CFR Cluj. Dame N’Doye, atacantul celor de la FC Copenhaga, nimeni altul decât fratele mijlocașului de la Dinamo, îi amenință pe „feroviari” și spune că echipa sa vine în Gruia după toate punctele puse în joc în primul meci din grupa K a Europa League.
Deși mai sunt două săptămâni până la acest meci, danezii își fac deja planuri de calificare în fazele superioare.
„Sincer, nu știu nimic despre CFR Cluj. Vorbesc des la telefon cu fratele meu Ousmane, dar nu i-am cerut niciodată informații despre clujeni. Noi nu ne vom mulțumi la Cluj cu o remiză, venim să luăm toate punctele puse în joc. Îmi doresc mult și să înscriu împotriva CFR-ului”, mărturisește Dame N’Doye, care în trecut a evoluat în campionatul Portugaliei, la Academica, dar care nu își aduce aminte de niciun jucător lusitan de la CFR.Â
Vrea să se dueleze cu fratele său de la Dinamo
Senegalezul este sigur că formația sa se va califica în fazele superioare ale Europa League, acolo unde îl așteaptă și pe fratele său, Ousmane, de la Dinamo București.
„Este o grupă cu formații valoroase și cred că nicio echipă nu poate fi considerată favorită să treacă de faza grupelor, fiecare se poate califica mai departe. Mi-ar plăcea, de ce nu, să ne calificăm noi și CFR, apoi să mă întâlnesc cu fratele meu”, spune atacantul de culoare.
Eu am jucat fotbal împreună cu fratele meu, iar pe viitor mi-ar plăcea să mai evoluăm amândoi la aceeași echipă, poate chiar la Dinamo
Dame N’Doye, atacant FC Copenhaga
2 goluri a marcat Dame N’Doye în campionat în acest sezon pentru FC Copenhaga
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER