Dan Petrescu, avertisment din Elveția! Young Boys, victorie mare după o revenire spectaculoasă înaintea meciului cu CFR, din Europa League
CFR Cluj este deja cu gândul la partida din Europa League de joi, atunci când campioana României va da peste Young Boys Berna, în a doua etapă.
Înaintea partidei din Gruia, campioana Elveției, care a pierdut cu AS Roma, scor 1-2, a revenit spectaculos cu Luzern și s-a impus cu 2-1, pe teren propriu.
CFR și Young Boys se vor întâlni la Cluj-Napoca pe 29 octombrie, returul fiind programat în Elveția, pe 6 decembrie. Clujenii au debutat cu dreptul în grupele Europa League, după 2-1 la Sofia, cu ȚSKA.
Young Boys, victorie înaintea meciului cu CFR, din grupele Europa League
Young Boys n-a trecut prea ușor peste eșecul cu AS Roma, din Europa League. Elvețienii au fost conduși la pauză de Luzern, după golul înscris de Schulz, din penalty, în minutul 19.
Adversara de joi a CFR-ului a revenit însă spectaculos în repriza secundă și a câștigat cu 2-1, după golurile reușite de Meschack și Nsame.
Cu 11 puncte acumulate în clasament, Young Boys este pe primul loc în Elveția, în timp ce Basel, eliminată de ȚSKA Sofia în play-off-ul Europa League, se află abia pe locul 5.
Young Boys Berna este cel mai puternic club al Elveției, în ultimii ani, cucerind campionatul în ultimele 3 sezoane. Este pentru a cincea oară când Young Boys se califică în gaza grupelor în competițiile europene. Sezonul de apogeu a fost în urmă cu doi ani, când a jucat în grupele Champions League. După acea performanță, Young Boys a început să-și vândă din vedete. Vara trecută, Mbabu a fost vândut la Wolfsburg pe 9 milioane de euro, aceeași sumă pentru care a plecat și Sow în Bundesliga, la Frankfurt. În această vară, doi dintre cei mai buni fotbaliști ai elvețienilor au plecat pentru 6, respectiv 4 milioane de euro.
Duelul dintre CFR și Young Boys este Live Video Online pe prosport.ro, joi, 29 octombrie, de la ora 22:00.