Steaua a învins pe Chelsea, scor 1-0, în partida tur și speră să se califice în sferturile Europa League.
Dacă Gigi Becali e sigur de calificare, fiind convins că echipa lui Reghecampf va reuși să înscrie pe Stamford Bridge, Dan Petrescu îi atrage atenția patronului Stelei că și în acest caz echipa din Ghencea poate pierde calificarea.
Antrenorul lui Dinamo Moscova cunoaște bine atmosfera creată de fanii lui Chelsea pe teren propriu, acolo unde jucătorii pot marca trei goluri în doar cinci minute.
„Am văzut că a declarat că dacă Steaua va marca un gol este calificat. N-are dreptate deloc. Cu orice echipă din Anglia dacă ar marca un gol, n-ar fi suficient. Publicul este extraordinar și Chelsea poate da trei goluri în cinci minute. Steaua a pățit-o așa și cu Middlesbrough”, a spus Dan Petrescu la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER