CFR Cluj se pregătește de vizita celor de la AS Roma, în cadrul etapei a patra din grupele Europa League, iar Dan Petrescu s-a arătat optimist înaintea acestei întâlniri.
Meciul dintre CFR Cluj și AS Roma se va disputa joi, 26 noiembrie, de la ora 22:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în etapa a patra a grupelor Europa League. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Deși CFR Cluj are mai mulți jucători indisponibili pentru această partidă, Dan Petrescu a păstrat o doză de optimism și a transmis că „nu este imposibil” să obțină un rezultat pozitiv pe teren propriu, cu AS Roma.
„Clubul are un spirit, are un nume şi jucătorii ştiu să se mobilizeze la aceste meciuri importante cu adversari mult mai valoroşi. Noi sperăm ca în continuare să se întâmple asemenea lucruri şi echipa să scoată rezultate favorabile cu adversari mai buni.
Când joci cu Roma, e clar că Roma pleacă favorită. În contextul accidentărilor pe care le avem va fi mai greu, dar nu imposibil. Deci, o şansă există şi trebuie să o jucăm până la capăt”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
Chiar înaintea meciului cu AS Roma, CFR Cluj a prezentat noul parteneriat cu Betfair, pentru următorii trei ani. În cadrul conferinței de prezentare a acestei colaborări, Dan Petrescu a fost întrebat despre momentele memorabile din cariera de jucător, dar și cea de antrenor.
„E foarte greu de ales un moment pentru că am jucat la mare nivel şi am câştigat foarte multe trofee, dar poate prima finală cu Chelsea în 1998, după 20 de ani au câştigat Cupa Angliei şi cred că acela a fost un moment memorabil la echipa de club, iar la naţională cred că golul pe care l-am marcat împotriva Angliei în ’98 la Mondiale, deci în acelaşi an.
Ca antrenor al CFR-ului nu pot să spun că a fost un titlu mai frumos decât altul pentru că toate trei au fost importante, dar parcă primul a fost cel mai important. Am venit la CFR care venea după o perioadă de insolvenţă şi în primul an am reuşit să câştig campionatul ceea ce nu e uşor pentru oricine”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER