Danemarca, tărâm românesc!** Fanii Stelei au făcut spectacol la Copenhaga!

*Roș-albaștrii le-au dat bilete și românilor din hotelul în care au fost cazați

*25 de euro a costat un bilet în sectorul rezervat suporterilor români

Românii sunt pretutindeni în Europa. Danemarca nu face excepție, iar aici, în țara unde s-a inventat jocul Lego, concetățenii noștri pot fi întâlniți ușor, mai ales într-un oraș mare precum Copenhaga. Mii de români lucrează în capitală, în special în domeniul hotelier, dar și în construcții. Numai în stabilimentul de patru stele, acolo unde au fost cazați steliștii, muncesc vreo 40 de conaționali.

În Danemarca, un român câștiga, în medie, aproximativ 1200 de euro, iar dacă stă în Copenhaga, jumătate de salariu se duce pe chirie. Ca să să fii angajat trebuie să cunoști limba engleză, nivel mediu și slujbe găsești. Statul danez are grijă de cei care au muncit, indiferent de naționalitate, astfel că cei care rămân fără servici pot primi timp de patru ani un ajutor de șomaj consistent.

La meciul cu FC Copenhaga, românii au încercat să fie într-un număr cât mai mare. Totuși, nu s-au dat toate cele 1000 de bilete puse la dispoziția clubului Steaua. Doar aproximativ 200 de persoane au cumpărat tichete, fie din România, fie de la hotelul Stelei, cu 25 de euro. În plus, alți 300 de români care lucrează în oraș sau în împrejurimi și-au procurat individual bilete de pe internet și au stat împrăștiați prin tribune. Vocile celor 500 de români s-au auzit constant pentru că nici danezii nu s-au înghesuit la acest joc, stadionul fiind ocupat pe jumătate.

Publicat: 06 12. 2012, 20:50
Actualizat: 06 12. 2012, 20:51