Arbitrul italian Daniele Orsato va conduce la centru meciul dintre echipa Petrolul Ploiești și formația croată Dinamo Zagreb, care se va disputa, joi, de la ora 20.15, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, informează site-ul oficial al UEFA.
Orsato va fi ajutat la cele două linii de conaționalii săi Lorenzo Manganelli și Nicola Nicoletti. Rezervă va fi Daniele Doveri.
Partida Petrolul Ploiești – Dinamo Zagreb, din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 20.15, pe stadionul Ilie Oană. Returul va avea loc la 28 august, de la ora 22.00, în Croația.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER